Studiul, efectuat de către Asociaţia Constitution Project, care critică în primul rând administraţia George W. Bush, dar care vizează şi „acţiuni” întreprinse atât în timpul lui Bill Clinton, cât şi de către actualul Guvern al lui Barack Obama, subliniază că tortura era „aplicată în interiorul şi în afara ţării”.
Raportul conchide că „tortura a fost aplicată în mai multe rânduri şi într-un larg evantai de locaţii” şi că nu era, în niciun caz, limitată la trei deţinuţi supuşi simulării înecului în închisori CIA, în prezent aflaţi în detenţie la închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba), şi anume Khaled Sheikh Mohammed, Abu Zubayda şi Abd al-Rahim al-Nashiri.
Raportul de 577 de pagini, întocmit de o echipă de 11 persoane, acuză „oficiali de cel mai înalt rang din ţară – civili şi militari – că poartă o parte a responsabilităţii pentru că au autorizat şi contribuit la implementarea torturii”.
În primul rând, convenţiile de la Geneva, un „instrument venerabil menit să asigure un tratament uman pe timp de război, nu se aplică membrilor (organizaţiei teroriste) Al-Qaida sau talibanilor (aflaţi) în captivitate în Afganistan sau la Guantanamo”.
În plus, preşedintele Bush a autorizat CIA să utilizeze „tehnici brutale” în cazul unui anumit număr de deţinuţi, în închisori secrete create de către Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA), cunoscute sub numele de „black sites”, în Thailanda, Polonia, România şi Lituania.
După ce au fost utilizate la Bagram, în Afganistan, secretarul Apărării în perioada respectivă, Donald Rumsfeld, a aprobat „tehnici de interogare” în forţă la centrul militar de detenţie de la Guantanamo, între care privarea de sonmn, poziţii de stres, nuditatea sau ameninţări cu asmuţirea câinilor.
Însă „majoritatea (actelor de) tortură aplicate la Guantanamo, în Afganistan şi în Irak nu au fost autorizate niciodată în mod explicit”, relevă raportul.
Avocaţi ai Departamentului Justiţiei au furnizat „consiliere juridică” şi „note interne” redactate la vremea respectivă cu scopul de a justifica aceste metode, care „constituie un ajutor potenţial pentru regimuri represive” în alte părţi ale lumii.
Tendinţa s-a inversat, subliniază raportul, odată cu „dezvăluirea atrocităţilor comise la (fosta închisoare militară) Abu Ghraib, în 2004”, în Irak, iar „condamnarea care a urmat (atât) în interiorul, (cât şi) în afara ţării” a fost însoţită de un fenomen de „ruşine în rândul americanilor”.
