Ultimatumul este prezentat într-o scrisoare transmisă de procurorul general adjunct al SUA, James Cole, către autorităţile elevţiene, al cărei conţinut este citat de două ziare de duminică din Elveţia, preluate de Reuters.
Cole cere „până marţi” informaţii detaliate privind evaziunea fiscală în conturi la Credit Suisse şi vrea de asemenea date similare pentru alte nouă bănci.
Oficialul american solicită prezentarea detaliată a „unui număr semnificativ de conturi”, scrie SonntagsZeitung, notând că autorităţile SUA sunt pregătite să cadă la înţelegere cu Elveţia.
Un reprezentant al departamentului elveţian pentru afaceri financiare internaţionale a declarat doar că Elveţia este în dialog cu SUA, refuzând să comenteze privind scrisoarea.
„Căutăm o soluţie în baza legilor existente”, a arătat el.
Pentru a ieşi din impas în negocierile cu SUA, Elveţia a propus luna trecută să ofere date pe grupuri de clienţi, în baza unui nou tratat bilateral de taxare şi în pofida secretului bancar strict practicat de băncile elveţiene.
SUA face presiuni pentru a obţine mii de dosare ale clienţilor americani din băncile elveţiene, aşa cum a reuşit anul trecut, când Elveţia a permis grupului UBS să ocolească secretul bancar pentru a prezenta autorităţilor de la Washington 4.450 de conturi, evitând astfel acţiuni în justiţie.
Elveţia a încheiat în luna august acorduri cu Germania şi Marea Britanie prin care va taxa banii depuşi în băncile locale de clienţi din cele două ţări. O propunere similară a fost respinsă de Washington.