SUA şi Europa vor reveni pe creştere în 2009, respectiv 2010

2009, creștere, Europa, PIB, SUA

„Scăderea economică din SUA, dar şi din Europa, se va tempera considerabil în lunile ce vor urma”, a estimat acesta, într-un interviu acordat cotidianului economic elveţian Handelszeitung.

„Până la sfârşitul anului, ar trebui să vedem din nou creştere economică durabilă în Statele Unite”, urmată de Europa la începutul anului 2010, a subliniat Jordan, care va prelua din 2010 funcţia de vice-preşedinte al băncii centrale elveţiene.

Jordan a subliniat însă că revenirea economică va fi „fragilă” la început iar riscurile vor ameninţa în continuare evoluţia economiilor.

Produsul intern brut (PIB) al SUA a scăzut cu 1% în al doilea trimestru, în termeni anuali, rezultatul fiind bun având în vedere că economiştii mizau pe o contracţie mai accentuată, de 1,5%.

În zona euro, PIB-ul s-a contractat cu doar 0,1% în al doilea trimestru.

Momentan, revenirea economică depinde de măsurile de relansare adoptate de guverne, mai ales cele legate de politica monetară.

„Nu este deocamdată clar dacă efectele acestor măsuri sunt de durată”, a averizat Jordan.

Oficialul elveţian a confirmat şi perspectivele economiei elveţiene, care ar trebui să înregistreze în 2009 o contracţie de 2,5-3% a PIB, pe fondul scăderii exporturilor şi investiţiilor.

Ultimele Articole