Luni noaptea, Romney va primi probabil şi mai mult ajutor de la Bob Schieffer, moderatorul CBS. Schieffer a alocat două treimi din dezbateri Orientului Mijlociu. Din cele şase subiecte ale sale, două sunt dedicate ‘noii feţe a terorismului în Orientul Mijlociu’, ceea ce înseamnă Benghazi. Libia ar putea obţine, astfel, la fel de mult timp ca ‘Ascensiunea Chinei’ şi ‘Rolul Americii în lume’ la un loc. Celelalte subiecte sunt Israelul şi Iranul, Afganistanul şi Pakistanul.
Lista lui Schieffer scoate în evidenţă cât de mult domină încă 9/11 dezbaterea americană. Alegerile din 2012 ca întreg arată că SUA nu au lăsat încă în spate era George W.Bush. Cei doi candidaţi oferă în esenţă versiuni contrastante ale preşedinţiei lui Bush. Romney promite o revenire la unilateralismul primului mandat al lui Bush. Obama va continua cu tuşa mai uşoară a celui de-al doilea mandat al lui Bush. Acest lucru oferă cu siguranţă o alegere, dar reflectă, de asemenea, apetitul slab al Americii de a vorbi despre atât de multe alte provocări.
Între 2001 şi 2003, Bush a lansat două războaie şi a adoptat oficial doctrina războiului de preempţiune. În al doilea mandat, l-a marginalizat pe Dick Cheney, l-a demis pe Donald Rumsfeld şi l-a numit pe realistul în materie de politică externă Robert Gates, la Pentagon – o numire reînnoită de Obama. Ambii preşedinţi i-au încredinţat creşterea trupelor lui Gates. Telespectatorilor care vor urmări dezbaterea de luni li se va aminti faptul că războiul din Afganistan – de departe cel mai îndelungat al Americii – va mai continua cel puţin doi ani. Costă încă aproximativ 100 miliarde de dolari pe an.
Dar eticheta cu cel mai mare preţ al 9/11 se poate raporta foarte bine la ceea ce nu s-a întâmplat. În 2008, Obama a intrat la Casa Albă promiţând o pauză de la epoca Bush şi să reînnoiască autoritatea morală a Americii în lume. A început cu o rafală de iniţiative, printre care dispunerea închiderii Guantanamo Bay în termen de un an, trimiţându-i pe terorişti la judecată în instanţe civile din SUA, punând astfel capăt transferurilor CIA şi interzicând tortura. În afară de interzicerea practicii ”waterboarding”, fiecare dintre proclamările lui Obama s-au împotmolit în nisipurile mişcătoare ale politicii post-9/11.
La fel s-a întâmplat şi cu încercarea sa de a revigora procesul de pace arabo-israelian, angajament pe care, de asemenea, preşedintele l-a proclamat în prima sa săptămână. Parţial ca rezultat al acestui lucru, premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a sprijinit pe Romney.
Obama a păstrat tăcerea şi privind schimbările climatice, deşi a făcut o referire fugară la ele în discursul său la Convenţia democraţilor de luna trecută. Idem în ceea ce priveşte iniţiativa lumii fără arme nucleare, pe care a prezentat-o la Praga, în 2009, şi care a fost uitată liniştit. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noua eră a cooperării cu China – botezată ‘G2’ – în care Obama şi-a pus atât de multe speranţe. Şi aşa mai departe.
Multe dintre aceste dezamăgiri au fost probabil inevitabile iar o mare parte din promisiunile iniţiale excesive ale lui Obama au reflectat lipsa sa de experienţă în guvernare de atunci. Totuşi politica SUA s-a schimbat remarcabil de puţin din 2008 încoace, subliniază FT. Apogeul politicii externe a lui Obama în 2012 începe şi se termină cu uciderea lui Osama Ben Laden. În încercarea de a obţine al doilea mandat fie minimalizează fie omite cea mai mare parte a ceea ce l-ar fi diferenţiat de Bush. Atât de mult pentru o ruptură radicală, comentează FT.
În pofida creşterii accentuate a atacurilor cu drone împotriva unor persoane suspectate de terorism de peste mări, Obama este mai vulnerabil la terorism decât s-a presupus în general. Până în urmă cu trei săptămâni, preşedintele a păstrat un avans zdrobitor asupra lui Romney în materie de securitare naţională. Dar uciderea lui Ben Laden ar putea să nu mai schimbe jocul atât de mult. Avantajul cu două cifre al lui Obama faţă de Romney a fost redus până la aproximativ patru puncte de la începutul lunii octombrie. Unele sondaje îl arată chiar în urma lui Romney în domeniul politicii externe. Un sondaj îl dă lui Romney un avans de două puncte privind cine ar fi gestionat mai bine Libia.
Nimic nu va înlocui economia în calitate de motor principal în ceea ce se va întâmpla pe 6 noiembrie. Dar şi aici agenda dezbaterii este revelatoare pentru ceea ce exclude. Ponderea SUA în economia globală a scăzut cu 8 puncte procentuale, la 23% din 2001, potrivit FMI.
Cu toate acestea, competitivitatea SUA nu este un subiect de discuţie. Nimic, se pare, nu poate concura cu 9/11 în lume. Rusia nu va conta în dezbatere, chiar dacă Romney a numit-o ‘duşmanul geopolitic numărul unu’ al Americii. Emisfera vestică este de asemenea absentă, la fel ca Europa, Africa şi restul Asiei.
Atât de multe subiecte de abordat şi atât de puţin timp. Într-un moment când se impune austeritatea fiscală – sau ceva mai dramatic – Obama se simte obligat să menţină mari cheltuielile de apărare ale SUA, în timp ce Romney le va creşte brusc. Romney a promis 15 noi fregate pe an şi alţi 100.000 de soldaţi. Ambii au indicat că ar merge mai degrabă la război decât să se resemneze la îngrădirea unui Iran nuclear – deşi puţini observatori iau limbajul lui Obama drept bun.
Niciun candidat nu va fi surprins de cameră spunând ceva pozitiv despre Bush. Cu toate acestea, niciunul nu pare dispus sau capabil de a transcende lumea pe care a lăsat-o în urmă acesta, conchide FT
