Succes pentru Rabla 2010: Românii au casat peste 20.200 maşini în doar două săptămâni

program Rabla, programul Rabla, programul rabla 2009, Rabla, rabla 2009, rabla 2010

„Având în vedere numărul autovehiculelor casate până la data de 4 martie 2010 considerăm că ediţia 2010 se bucură de un real succes comparativ cu rezultatele obţinute în anul anterior când, în total, au fost scoase din uz 32.327 de maşini mai vechi de 10 ani„, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Gheorghe Popescu.

Potrivit datelor prezentate de Popescu joi, până în dimineaţa acestei zile, deci după 14 zile de la momentul lansării programului, fuseseră deja casate 20.220 de maşini.

„Succesul programului a fost greu de intuit şi gestionat chiar şi de reprezentanţii instituţiei noastre”, a mai afirmat Popescu asumându-şi răspunderea pentru „sincopa” creată în procesul de tipărire şi acordare a tichetelor valorice către firmele care se ocupă de casatul maşinilor.

Totodată, Popescu a arătat că potrivit datelor la zi au fost făcute 456 de achiziţii de maşini care au implicat folosirea cel puţin a unui voucher.

„Ştim asta pentru că avem 456 de dosare de achiziţie înaintate către noi de vânzătorii de maşini care intenţionează să-şi recupereze de la noi banii pe respectivele tichete”, a spus Popescu.

Întrebat de diferenţa mare dintre numărul de maşini casate şi cel al autovehiculelor nou cumpărate prin programul Rabla, Popescu a spus că poate fi vorba pe de-o parte de o lentoare a formalităţilor de cumpărare a unei maşini noi însă a admis şi că există deja o piaţă de tranzacţionare a voucherelor în legătură cu care a refuzat să facă foarte multe comentarii.

„Este o chestiune de cerere şi ofertă. Pe noi nu ne interesează ce se întâmplă cu aceste vouchere. Scopul nostru principal nu este acela de a cumpăra maşini noi. Pe noi ne interesează să scăpăm de maşinile care poluează”, a mai spus Popescu.

Preşedintele AFM a ţinut să atragă atenţia celor care au casat maşini şi au decis să păstreze voucherul pentru a-l tranzacţiona asupra faptului că respectivele tichete îşi pierd valabilitatea în noiembrie 2010.

„Eu nu vă pot spune până când exact vor putea fi primite voucherele la dealeri. Asta este politica lor. Eu vă spun însă că noi, AFM, nu vom mai emite tichete după data de 31 octombrie şi nu vom mai deconta tichete primite de la dealeri după sfârşitul anului”, a declarat Popescu precizând că fiecare deţinător de voucher este liber să-l valorifice aşa cum crede şi atunci când crede. „Este, dacă vreţi, ca o tranzacţie cu bilete de valoare”, a mai spus Popescu.

Principalele modificări suferite de programul Rabla în ediţia 2010 faţă de anul anterior sunt posibilitatea tranzacţionării tichetelor obţinute prin casarea unei maşini vechi, precum şi oportunitatea de a folosi cumulat maximum trei astfel de tichete pentru cumpărarea unui autoturism nou.

Popescu a anunţat, în aceeaşi conferinţă de presă de joi, că programul „Rabla” pentru tractoare va începe în jurul datei de 20 martie. Începând cu această zi, cei care au tractoare pe care vor să le ducă la Remat pot să meargă să le predea la unităţile care au fost dotate cu echipamente care să permită casarea utilajelor.

„Atrag atenţia că nu toate Rematurile din programul Rabla pentru maşini au dreptul să primească spre casare şi tractoare”, a mai spus Popescu, precizând că lista celor agreaţi este disponibilă pe site-ul instituţiei pe care o conduce.

Având în vedere succesul ediţiei 2010 a programului Rabla, Popescu a spus – la fel ca ministrul Mediului, Laszlo Borbely sau premierul Emil Boc – că fondurile pentru acesta ar putea fi suplimentate, însă decizia finală va aparţine Guvernului.

„O decizie în acest sens nu o putem lua noi, ci Cabinetul. Dacă se va considera oportun, cel mai probabil la o eventuală rectificare bugetară, s-ar putea lua bani de la un program care nu merge atât de bine pentru a se suplimenta fondurile pentru „Rabla”. Nu vă pot spune însă nimic concret acum. Decizia aparţine Guvernului”, a spus Popescu.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, că există banii necesari pentru a asigura vouchere „pentru toate rablele din ţară”, adăgând că suma alocată Programului „Rabla” poate fi suplimentată.

El a vorbit despre Programul „Rabla”, ale cărui efecte le-a caracterizat ca fiind „incredibile”.

„Avem banii necesari pentru a asigura vouchere pentru toate rablele din ţară. 32.600 de vouchere au fost predate către Remat-uri, alte 40.000 au fost tipărite şi am mai comandat la tipărire 10.000”, a declarat ministrul.

Borbely a spus că suma alocată programului pentru acest an poate fi mărită oricând şi că din 20 martie va începe şi „Rabla pentru tractoare”.

Programul Rabla a început în 18 februarie, după ce Guvernul a relansat campania de casare a maşinilor vechi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, afirmând că acest program a fost modificat, astfel că un proprietar poate casa mai multe maşini.

Prima de casare rămâne la 3.800 de lei, iar Guvernul speră să scoată din uz între 50.000 şi 60.000 de rable.

Premierul Emil Boc a afirmat, marţi, la Ploieşti, că Guvernul are suficiente resurse financiare pentru a colecta cel puţin 60.000 de maşini uzate în cursul acestui an, iar dacă va fi nevoie de suplimentarea fondurilor pentru Programul Rabla Executivul va putea face acest lucru.

Ultimele Articole