Sucul de portocale, un lux. Care e cauza

Sucul de portocale

Încă de la începutul anului, sunt observate scumpiri la o serie de produse de bază, însă acum vine rândul sucului de portocale, care este în pericol să devină un lux pentru consumatorul de rând, prețurile crescând din cauza unor evenimente independente de producători, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de tranzacționare pe bursele internaționale, potrivit Economica.

Consecințele unor evenimente climatice și biologice sunt deja vizibile și în zone care, privite din Europa, păreau „ferite” – posibil și prin prisma distanței geografice. Evenimentele de anul acesta ne arată că echilibrul prețurilor pentru produse agricole variate, inclusiv cele exotice, este mai fragil decât în trecut, iar schimbările tiparelor meteorologice pot genera perturbări ample și de durată.

Banca Centrală Europeană menționează riscul prețurilor la alimente în comunicatul deciziei de politică monetară din iunie, deși probabil atenția este mai degrabă îndreptată către produsele de bază. Anul, aflat nici la jumătate, a adus deja un vârf al prețurilor la cafea pentru ultimii trei ani, urmat de o corecție moderată și de o explozie a prețurilor la cacao, care s-au triplat de la începutul anului până în aprilie, coborând de atunci cu doar 14%. După cacao și cafea, un alt deliciu devine mai costisitor pentru consumatori.

Sucul de portocale a pus pe jar iubitorii de citrice, înregistrând creșteri pronunțate în această primăvară. Contractele futures (la termen) pentru concentrate Orange Juice cu scadența în iulie, în prezent cele mai tranzacționate, au atins un vârf de 4,95 de dolari/livră pe 28 mai. Deși cotațiile au scăzut până la 4,25 de dolari/livră la închiderea de miercuri, ele rămân cu 8% mai sus față de acum o lună, cu un avans de 21,2% în 3 luni și 105,3% în ultimul an.

Florida, care produce 90% din sucul de portocale din SUA, a fost afectată masiv de uragane, vreme rece și dăunători în trecut, cu efecte tot mai vizibile. Pe lângă vremea din SUA, provocările din Brazilia, țara care produce 70% din oferta globală de suc de portocale, și-au pus amprenta pentru al treilea an consecutiv.

Aici, problema este boala bacteriană numită „înverzirea citricelor”, pentru care nu există remediu, și care duce la uscarea copacilor în câțiva ani. Insectele care savurează sucul fructelor sunt responsabile pentru răspândirea bacteriei. La aceste probleme s-au adăugat seceta și căldura extremă. Tiparele climatice actuale și natura efectelor distribuite în timp conduc la prognoze nu tocmai optimiste referitoare la producția de portocale în aceste regiuni.