În privința unui interes politic pe care l-ar avea președintele protejându-l pe premier, Macovei spune că „și eu mă întreb de ce ar vrea să îl protejeze în fața justiției. Vrea să îl protejeze de justiție. Mulți din PNL au probleme de justiție. Se vor aranja o majoritate. Justiția îi deranjează pe toți”.
Europarlamentara subliniază că „Să nu uităm că Iohannis a fost propunerea de premier a lui Voiculescu. Cei din PNL și Iohannis nu mai vor DNA. Cei din PNL, anchetați sau care se așteaptă să fie anchetați, vor DNA în continuare? Nu vor. Când s-a dus lângă Voiculescu și Ponta voia să nu mai fie DNA în România, să nu mai fie anchetat nimeni. Intervențiile sale publice au fost foarte ușoare, lipsite de fermitate, de substanță”.
Despre numirea lui Gabriel Oprea ca premier interimar, Macovei spune că „trăim în țara în care nu trebuie să uităm ce-a făcut Oprea, ce terenuri are, ce a făcut pe Valea Prahovei” și îi cere în mod repetat președintelui să explice numirea vicepremierului la interimatul Guvernului.
„Uite, pe Bogdan Aurescu! Ați auzit de un scandal cu Aurescu? Cel cu cartea… Nu se compară cu acuzațiile de natură penală care s-au adus în timp lui Oprea și Daniel Constantin. Să ne explice alegerea – fiindcă i-a spus Ponta sau fiindcă are calități?”, spune europarlamentara.