Cu putina imaginatie si foarte mult curaj, cele 10 femei prezentate mai jos sunt considerate cele mai de succes din Silicon Valley, paradisul tehnologic in care se afla si Facebook sau Apple.
1. Mary Meeker – este unul dintre cei mai premiati si de succes parteneri de la Kleiner Perkins Caufield & Byers. Anul acesta a imprumutat SoundCloud cu 50 de milioane de dolari si este considerata un „Guru al tehnologiei” in Silicon Valley.
2. Sukhinder Singh Cassidy – a reusit sa revolutioneze site-urile de comert online. A renuntat la ideea prezentarii cu fotografii a produselor vandute si a lansat Joyus.com, un site cu produse prezentate VIDEO si in detaliu, pentru ca toti clientii sa inteleaga perfect pe ce dau banii. Desi decizia pare simpla si comuna, Sukhinder Singh Cassidy a dat lovitura in Silicon Valley. Dovada ca „mai simplu este intotdeauna mai bine” ramane o vorba adevarata.
3. Mariam Naficy – cand avea numai 28 de ani, a reusit sa dea lovitura cu o afacere de peste 100 de milioane de dolari. Mariam a vandut atunci site-ul Eve pentru 110 milioane de dolari catre Idealab. Astazi, ea revine in prim plan cu o noua afacere care pare sa fie de succes. Minted.com este cel mai recent proiect de comert on-line lansat si a strans 5.5 milioane de dolari numai in 2011.
4. Kara Swisher – nu a inventat nicio platforma de interactiune sociala, nu are niciun site de zeci de milioane de dolari, insa este considerata cel mai de succes reporter din Silicon Valley in acest moment.
5. Sarah Lacy – anul trecut parasea TechCrunch si asta a fost cea mai buna decizie din viata ei. Astazi a lansat PandoDaily, un site care a strans deja 2.5 milioane de dolari din partea investitorilor
6. Ernestine Fu – are 20 de ani si in luna august a anului trecut a ajuns deja in Forbes, dupa ce a devenit cel mai tanar investitor din Silicon Valley.
7. Alison Pincus si Susan Feldman – au devenit renumite in Silicon Valley dupa ce au dat lovitura cu One Kings Lane, o companie de 440 de milioane de edolari. Dupa un singur an, compania a avut parte de un profit de 100 de milioane de dolari.
8. Julia Hartz – alaturi de sotul ei, Kevin, a infiintat site-ul Eventbrite, care se ocupa cu bilete online. Site-ul a strans peste 50 de milioane de dolari numai vara trecuta.
9. Lisa Sugar – cu un simplu blog dedicat femeilor „Sugar Media”, a reusit sa stranga milioane de unici, vizite si, bineinteles, dolari.
10. Jessica Scorpio – a castigat in 2011 premiul TechCrunch Disrupt dupa ce a lansat GerAround, un site in care userii fac schimb de masini intre ei. Oricat de ciudata ar parea ideea, a dat roade.