A fost odată ca niciodată, când depășirea unui jalon de creștere a populației ar fi fost un motiv de sărbătoare. Astăzi stârnește ieremiade. După cum declara la BBC consilierul științific al lui Hillary Clinton, Nina Fedoroff, în 2009: „Probabil că există deja prea mulți oameni pe planetă“. Dar noțiunea „prea mulți“ este mai flexibilă decât pare. Pământul nu poate suporta, asta e sigur, 10 miliarde de vânători ce ar avea nevoie de mult mai mult teren per capita decât oamenii moderni, hrăniți de fermele din prezent. Dar nici nu trebuie să o facă. S‑ar putea ca Pământul să nu poată suporta nici 10 miliarde de oameni care ar avea același impact per capita precum cei șapte miliarde din prezent. Asta nu reprezintă un blestem malthusian (Thomas Malthus, 1766–1834, credea că populația crește în progresie geometrică, iar mijloacele de subzistență în progresie aritmetică – n.r.), deoarece impactul pe care îl au oamenii asupra Pământului și unul asupra celuilalt se poate schimba.
Dividend demografic.
În 1980, economistul Julian Simon și biologul Paul Ehrlich au făcut un pariu. Ehrlich, autorul unei cărți foarte bine vândute („The Population Bomb“), a ales cinci metale – cupru, crom, nichel, cositor și tungsten – despre care a spus că se vor scumpi, în termeni reali, în următorii zece ani. Simon a pariat că prețurile lor vor scădea. Acest pariu a simbolizat disputa dintre adepții malthusianismului, ce credeau că creșterea populației va duce la o epocă de lipsuri (și prețuri mari) și adepții „cornului abundenței“, ca Julian Simon, care considerau că piețele vor răspunde din plin tuturor nevoilor.
Simon a câștigat de departe. Prețurile tuturor celor cinci metale au scăzut, în termeni reali. Odată ce economia a prins avânt și creșterea populației a început să dea înapoi, în anii ’90, pesimismul malthusian a bătut în retragere.
Acum revine în forță. Organizația Națiunilor Unite a calculat că pe 31 octombrie s‑a născut pământeanul cu numărul șapte miliarde. Cel care a fost șase miliarde, Adnan Nevic, născut în octombrie 1999 la Sarajevo, și‑a sărbătorit la mijlocul lunii trecute cea de‑a 12 aniversare. Dacă Simon și Ehrlich și‑ar fi amânat termenul final al pariului până astăzi, în loc de 1990, ar fi învins Ehrlich. Din cauza prețurilor mari la alimente, a degradării mediului și a politicilor ecologice șovăielnice, oamenii sunt din nou îngrijorați că lumea devine suprapopulată. Unii doresc restricții pentru a reduce creșterea populației și a împiedica o catastrofă ecologică. Oare au dreptate?
O fertilitate mai scăzută poate fi bună pentru creșterea economică și pentru societate, în general. Atunci când numărul de copii pe care îi poate avea o femeie scade de la niveluri mai mari de trei la o rată stabilă de doi, intervine o schimbare demografică în toată țara pentru cel puțin o generație. Copiii sunt mai rari, oamenii în vârstă nu sunt încă numeroși, iar țara are un plus de adulți apți de muncă: iată „dividendul demografic“. Dacă o țară știe să profite de această șansă unică de creștere a productivității și de investiții, creșterea economică poate sui cu până la o treime. Citeşte mai mult pe MONEYEXPRESS
