Suntem campionii inflaţiei în UE. Din nou

Estonia, Eurostat, Grecia, inflatie, inflatie UE, Irlanda, rata inflatiei, România, zona euro

Pe următoarele locuri între ţările cu o inflaţie ridicată s-au clasat Estonia, cu 5% şi Grecia, cu 4,8%, potrivit datelor biroului european de statistică.

În schimb, Irlanda a înregistrat o deflaţie anuală de -0,8%.

România s-a clasat pe prima poziţie în UE şi după creşterea medie a inflaţiei din intervalul decembrie 2009 – noiembrie 2010 faţă de precedentele 12 luni – indicator care determină stabilitatea preţurilor în rapoartele de convergenţă ale Comisiei Europene către Consiliul European.Astfel, inflaţia din România a fost de 5,8%, urmată de Ungaria cu 4,8% şi Grecia, cu 4,5%, conform datelor Eurostat.

În zona euro, inflaţia anuală a fost de 1,9%  în noiembrie, iar în blocul comunitar de 2,3%, valori identice cu cele din luna precedentă.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat pe 10 decembrie că preţurile de consum din România au crescut în luna noiembrie 2010 în medie cu 7,73% faţă de nivelul din noiembrie 2009.