Supărat pe Elveţia, din cauza unui afront personal, Gaddafi cere împărţirea ei (video)

Elveția, G8, gaddafi, Libia, ONU

Gaddafi vrea să-şi ducă proiectul în faţa Adunării Generale ONU, dar un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite a declarat că NU se pune problema ca organizaţia să ia în discuţie o astfel de propunere.

Preşedintele Libiei Muammar Gaddafi i-a trimis o scrisoare secretarului general ONU, Ban Ki-Moon, în ca Adunarea Generală să examineze cererea sa de „ştergere a Elveţiei de pe hartă” şi „împărţirea regiunilor sale pe criterii lingvistice” între Franţa, Germania şi Italia. ONU a respins însă propunerea Libiei de a include pe ordinea de zi a Adunării chestiunea elveţiană.

Un purtător de cuvânt a explicat că ea încalcă principiile Cartei Naţiunilor Unite. Libia va prelua la 15 septembrie preşedinţia Adunării Generale ONU, pentru o perioadă de un an, iar pe 23 septembrie preşedintele Gaddafi va participa în premieră la şedinţa Forului mondial. Ambasadoarea americană la ONU, Susan Rice, l-a avertizat, în context, pe liderul libian să evite orice „exces” cu ocazia vizitei la New York. Potrivit Le Temps, nu este pentru prima oară când liderul de la Tripoli propune împărţirea Elveţiei.

A făcut-o şi în iulie, la summitul G8 de la L’Aquila, când a spus că această ţară este „o mafie mondială şi nu un stat”. Relaţiile dintre Elveţia şi Libia s-au tensionat anul trecut, după ce fiul preşedintelui libian, Hannibal, a fost arestat împreună cu soţia sa la Geneva sub acuzaţia de „rele tratamente” aplicate servitorilor. Elveţia şi-a cerut scuze, dar Gaddafi nu iartă: doi elveţieni sunt reţinuţi de mai bine de un an în Libia, iar pentru eliberarea lor Tripoli cere o cauţiune de peste o jumătate de milion de dolari.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel