Denisa Gelatu

Suprataxarea traderilor de energie din România, pe masa Curții de Justiție a UE

bani, energie, suprataxare, traderi

Suprataxarea traderilor

Curtea de Apel București a trimis Curții de Justiție a Uniunii Europene o solicitare în care cere lămuriri despre cum trebuie interpretate unele prevederi ale tratatului de funcționare al UE, în contextul în care instanța românească trebuie să judece un proces între subsidiara locală a firmei elvețiene Axpo și Guvern, în speța supraimpozitării tradingului de energie electrică, notează Economica.

Cererea înaintată de instranța românească a fost publicată recent în jurnalul oficial al Uniunii Europene. În speță, este vorba despre suprataxa impusă în 2022, prin OUG 27 traderilor de energie electrică, prin care practic un trader a fost impozitat cu 98% din câștigul pe care l-a avut din tranzacționarea energiei electrice, prevedere despre care asociațiile profesioanle au spus că a condus de fapt la dispariția tradingului de energie, cu efecte negative pentru lichiditatea pieței. Ulterior, s-a aplicat un impozit de 100% pe profitul obținut din tranzacțiile de export de energie.

Traderii au acuzat atunci prevederea pe care au considerat-o discriminatorie, spunând de fapt că acel 2% rămas nu acoperă nici costurile de funcționare. ″Taxarea cu 98% aplicată retroactiv tranzacțiilor interne din România îi va împinge în insolvență pe participanții la piața locală și va duce la ieșirea de pe piață a companiilor nerezidente. Taxarea cu 100% aplicată retroactiv exporturilor va separa efectiv România de piețele vecine. Toate acestea vor declanșa un efect de domino constând în insolvențe în lanț pe piețele europene de energie, dar și la penurie fizică de electricitate, care va submina securitatea aprovizionării în întreaga regiune″, spunea chiar EFET (Federația Europeană a Traderilor de Energie) în septembrie 2022.

Iată însă că Axpo Energy România, care are și activitate de trading, a dat Guvenul în judecată în speța suprataxării iar acum Curtea de Apel București (CAB) cere CJUE lămuriri despre cum să înțeleaga aplicarea tratatului european în această speță.

Astfel CAB întreabă dacă tratatul permite unui stat să suprataxeze suplimentar și diferențiat o categorie de participanți la piață, dacă această suprataxare afectează mediul concurențial așa cum este el definit în tratat, dacă această suparataxă este un ajutor de stat pentru cei care nu sunt taxați și trebuia notificat anterior Comisiei, dacă suprataxa, așa cum a fost ea impusă în România respectă principiul proporționalității, în condițiile în care nu ține cont de cheltuielile de funcțiobare ale tradingului, dacă este discriminatorie și dacă este, de fapt, legală în condițiile TFUE.

În funcție de răspunsul CJUE, CAB va judeca acest proces și, în cazul în care CJUE va transmite că această suprataxare specială a tradingului de energie nu respectă în totalitate dreptul comunitar, Guvernul se va găsi într-o situație delicată, întrucât (și) din acei bani se finanțează mecanismul de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze, mecanism care va mai fi în vigoare până la 31 martie 2025.

Ultimele Articole