Potrivit sursei citate, locul zece este ocupat de Marea Britanie, cu o pondere a datoriei în PIB de 80,9%, o datorie guvernamentală de 1,99 mii de miliarde de dolari, un PIB per capita de 35.850 de dolari și un PIB nominal de 2,46 mii de miliarde de dolari.
Pe poziția nouă se află Germania, care are o datorie de 81,8% datorie în PIB, o datorie guvernamentală de 2,79 mii de miliarde de dolari și un PIB pe cap de locuitor de 37.591 de dolari. PIB-ul nominal este de 3,56 mii de miliarde de dolari.
Franța este țara care ocupă poziția opt, și are o datorie de 85,4% din PIB și o datorie guvernamentală de 2,26 mii de miliarde de dolari.
SUA se află și ea în top, ocupând locul șapte. Datoria se ridică la o pondere din PIB de 85,5%. De asemenea, datoria guvernamentală este de 12,8 mii de miliarde de dolari. PIB-ul per capita este de 47,184 dolari, în timp ce PIB-ul nominal este de 15,13 mii de miliarde dolari.
Belgienii sunt și ei în top, cu o datorie de 97,2% din PIB la un PIB nominal de 514 miliarde de dolari.
Portugalia are o datorie de 101,6% din PIB, în timp ce datoria guvernamentașă ajunge la 257 de miliarde de dolari.
Irlanda este pe locul patru și are o datorie de 108,1%, pe când italienii se află pe locul al treilea, cu o pondere în PIB a datoriei de 120,5%.
Poziția a doua este ocupată de Grecia, cu 168,2% din PIB și o datorie guvernamentală de 489 de miliarde de dolari. PIB-ul per capita al grecilor este de 28,154 de dolari.
Grecia este depășită așadar doar de Japonia, cu 233% din PIB și o datorie guvernamentală de 13,7 mii de miliarde de dolari.