Mai mulți brokeri de asigurare contactați de ECONOMICA.NET au arătat că primele anuale aferente asigurării de răspundere civilă auto au scăzut substanțial în prima parte a acestui an după creșterea de pe finalul lui 2014. Prețul RCA este acum la nivelul lunii martie 2014 deși la finele anului trecut era cu 25-30% mai mare decât la începutul lui.
Prețul mediu al RCA a scăzut sub 500 de lei după ce la finele anului trecut ajunsese să treacă de 600 de lei. După cum arată brokerii de asigurare consultați de noi, prețurile poliței obligatorii de răspundere civilă auto au ajuns practic la un nivel similar cu cel din martie 2014. ” Au contat probabil și măsurile luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară însă cred că principala cauză a acestor scăderi ține de scăderea cererii. Mai ales în cazul tinerilor, prima pentru RCA ajunsese să fie chiar mai mare decât cea pentru CASCO, cu un an în urmă. A fost o evoluție dictată de piață. Suntem practic la nivelul de acum un an „, comentează un broker.