O veste mare a insotit aderarea noastra la UE: avem de primit peste 30 miliarde euro in fonduri de dezvoltare si subventii agricole. Suma uriasa “sub greutatea careia vom gafai”, spuneau unii. O suma usor de inghitit, avand in vedere ca nu mai avem un PIB de 35 miliarde euro ca in 1999, ci unul de 145 miliarde euro, iar suma UE vine pe parcursul a sapte ani, adica la o medie anuala de 3% din PIB. Insa politicile de alocare a banilor pentru dezvoltare sunt NATIONALE, au fost elaborate de catre guvernantii nostri dragi, de birocratii nostri. Dupa doi ani de la aderare, constatam ca procesul de lansare a fost lent, iar procesele de analiza a dosarelor depuse si de contractare sunt si mai lente. In ciuda fraudelor reale descoperite in trecut de DLAF/OLAF in UE, la noi exista functionari care refac un dosar de cinci ori, din cauza unui EUROCENT diferenta. Dar acel eurocent va exista, intotdeauna, din adunarea “pe hartie” a doua sume vs cea in Excel, avand in vedere ca se lucreaza cu sume in lei sau in euro, iar cursul euro-leu e dat si de BNR si de BCE cu patru ZECIMALE dupa virgula leului nou! Si pentru acest plus-minus eurocent (si prin extrapolare, imaginati-va si alte lucruri minore) antreprenorii pierd luni bune, care tradus, inseamna – dupa cum stim toti – “time is money”! Totusi, cea mai grava situatie consta in diferenta enorma dintre proactivitatea sectorului privat – in special IMM din industrie – si pasivitatea autoritatilor publice, primarii sau alte institutii (APL). In 2008, spre exemplu, APL au cerut cu insistenta numai bani de asfalt (vorba reclamei – “prietenii stiu de ce”). Nu s-au depus mai deloc proiecte pentru sanatate publica, servicii sociale sau de urgenta, turism – conservarea patrimoniului cultural, parcuri industriale sau centre de afaceri. Si nici pe nou-lansatul si generosul “Poli Urbani de crestere”. Nici pe POS Transport nu se misca mai nimic, CFR a depus un mic proiect de studiere a zgomotului, ignorand miliardele necesare pentru a creste viteza mocanitelor noastre, iar compania de autostrazi pare ca nu a auzit decat de scandalul cu Bechtel. In antiteza, IMM au depus pe POS CCE “investitii mari” (de pana la 1,5 milioane de euro nerambursabili), proiecte reprezentand de 20 de ori suma disponibila. Si multe din proiecte au fost descalificate prin abuzuri birocratice, fara substanta juridica, iar multe din cele ramase vor sta la coada mult si bine, doar-doar se vor mai aloca bani in anii urmatori. Abia pe “infrastructura IT&C – broadband” s-a mai miscat ceva din partea APL si aici sectorul privat (viitorii operatori ai retelelor respective) impingand practic de la spate APL, care doar au semnat si stampilat proiecte facute de altii, carora le vor incredinta lucrarile ulterior. Un PPP (parteneriat public-privat) benefic, chiar daca incheiat tacit, ad-hoc. Poate chiar aceasta e “solutia-miracol” pentru a dinamiza sectorul public pe toate axele discutate, si anume aceea de a se accepta PPP in mod oficial cu anumite criterii, si nu realizate “la mica intelegere”, parteneriate dupa modelul Resurselor Umane (DRU), unde firma de training poate aplica impreuna cu compania-beneficiar. Unele dintre axe si masuri sunt din start prost concepute si dimensionate – ex. investitiile in spitale publice de numai un milion de euro – insa exista destule bine facute si care dau acces tuturor. In cazul Turismului prin POR sau al parcurilor industriale (tot POR), IMM au acces la o singura axa, in timp ce APL au acces si la cea pentru IMM (ba inca cu cota proprie mult redusa, de 2-5%, fata de 30-40% IMM), dar si la inca cate una limitata numai pentru ei (ex.: patrimoniu cultural pentru turism, respectiv decontaminare parcuri industriale vechi). Ghiciti cine conduce detasat la depunerea de proiecte? IMM private, bineinteles. Observam ca APL nu depun proiecte, in timp ce privatii au depus peste fondurile alocate in majoritatea regiunilor. Fenomenul se repeta in cazul POS CCE – Energie regenerabila. O explicatie: antreprenorii privati sunt proactivi, dar, in primul rand, sunt stimulati si de “albinele polenizatoare” ale acestui proces, care sunt Consultantii privati. APL nu au buget pentru asta si nu au prea auzit de consultanti decat in cazuri speciale, iar in multe situatii aceste firme sunt asa-numitele “firme-sugativa”, “abonate”, create de grupuri care au un interes in a prelua, ulterior, constructia sau operarea obiectivului finantat. Concluzia acestui articol se vrea un semnal de alarma: dincolo de lentoarea incredibila a functionarilor responsabili in atragerea de fonduri europene, lipsa unei REALOCĂRI de pe acum dinspre axele nesolicitate catre cele solicitate si cu mare concurenta va face ca “svaiterul fondurilor” din Romania sa inregistreze mari gauri pana la final. Iar, daca in cazul branzeturilor, gaurile nu pierd masa nutritionala, ci numai volum si apa, prin maturare, in cazul nostru, se pierde si foarte multa substanta. Asa cum in desenele animate, cand eram mici, credeam ca gaurile svaiterului sunt create de devoratorul Mickey Mouse, asa si acum birocratii nostri “de biblioteca” vor putea fi acuzati de pierderea a mai mult de jumatate din substanta si “greutatea” fondurilor UE, daca nu se ia o decizie politica dura – dar responsabila – in favoarea sectorului privat si intru reducerea birocratiei inutile.
Radu Limpede, co-managing partner al Initial Advisory, companie de consultanta pentru afaceri si dezvoltare
