Potrivit acestuia, firmele de logistică vor avea de suferit şi în 2010 din această cauză. „În 2009 am avut probleme cu creşterea stocurilor, am avut un grad de ocupare a depozitelor de peste 90% din cauza faptului că mărfurile nu se vindeau. În 2010 va scădea mult activitatea de transport pentru că volumul de marfă vehiculat va fi mai mic”, a completat oficialul companiei.
Pentru 2010, FM Logistic a anunţat încheierea unui parteneriat cu furnizorul de medicamente Sanofi Aventis-Zentiva, care a închiriat deja 2.500 de metri pătraţi.
Pe lista clientilor FM Logistic se afla companii din domeniul FMCG (bunuri de larg consum) sau retail, precum P&G (26.000 mp la Timişoara), Nestlé (13.000 mp la Timişoara), Cora (9.000 mp la Bucureşti), L’Oreal (5.500 mp la Bucuresti) si Henkel (1.500 mp la Bucureşti). În 2009, compania a încheiat un parteneriat cu Yves Rocher pentru 800 mp.
Pentru acest an, FM Logistic a anunţat pentru România o cifră de afaceri de aproape 20 milioane de euro, un plus de peste 10% faţă de cele 18 milioane de euro estimate pentru 2009. „Estimarea este mai mică decât cea iniţială, de aproape 25 milioane euro, pentru că scăderea înregistrată de piaţă în acest an a fost peste aşteptări. Cred că nimeni nu se aştepta la o asemenea corecţie”, a explicat Cotin.
Circa 55% din cifra de afaceri a companiei provine din activităţi de depozitare, manipulare şi pregătire a mărfii, 40% din servicii de transport, iar restul de 5% din activităţi de ambalare secundară (co-packing).
Compania deţine pe segmentul pe care activează o cotă de 20% din piaţă, fiind în primele trei companii de logistică din România.