T. Ahlers, Banca Mondială: România nu are la îndemână politici fiscale pentru a stimula creşterea PIB (VIDEO)

Banca Mondiala, export, PIB, politica fiscala, produs intern brut

Redresarea economiei româneşti se va baza cu precădere pe exporturi în viitorul apropiat, cred specialiştii Băncii Mondiale.

„În mod sigur vor fi exporturile. Ponderea comerţului exterior în PIB-ul României este importantă, dar încă este relativ mică. Date fiind dezechilibrele macroeconomice ante-criză, România are o marjă foarte îngustă, dacă nu chiar deloc, pentru măsuri fiscale de refacere a creşterii. În cazul acesta trebuie să refacă stabilitatea ca să nu mai existe o nouă criză. Şi cred că exporturile sunt doar o parte a soluţiei de reluare a creşterii în viitor”, spune Ahlers.

Însă, fără o creştere a productivităţii şi a competitivităţii, companiile româneşti au puţine şanse pe pieţele externe, refăcute după criză.

„Provocarea, nu numai pentru România, dar în special pentru România, va fi consolidarea fiscală. Având în vedere că expansiunea cheltuielilor bugetare a fost mare în perioada dinaintea crizei, pe premisa că era finanţabilă, trebuie adoptate politici care să promoveze creşterea productivităţii şi a competitivităţii astfel încât, după criză, companiile româneşti să poată face faţă într-o perioadă extrem de competitivă”, a declarat Directorul de operaţiuni pentru Europa al Băncii Mondiale.

Pe partea de politică fiscală, autorităţile de la Bucureşti nu au altă opţiune decât reducerea drastică a cheltuielilor.

„În privinţa reducerii cheltuielilor şi a deficitului bugetar nu există altă opţiune. Deficitul e mare din cauza crizei şi, dacă nu este abordat corect, pur şi simplu nu este finanţabil. Programul guvernamental a fost axat pe gestionarea cheltuielilor şi reducerea deficitului măcar până la niveluri finanţabile”, spune Ahlers.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comentează şi tu!