La judecarea recursurilor, avocaţii celor trei au arătat instanţei că probele din acest dosar au fost administrate şi aceştia şi-au recunoscut vinovăţia, astfel că nu s-ar mai impune menţinerea lor în arest, cu atât mai mult cu cât un complice şi un alt presupus hoţ al tablourilor ar fi fost eliberaţi de autorităţile olandeze.
Olga Dogaru a arătat în faţa instanţei că i-a fost teamă pentru situaţia fiului ei, Radu Dogaru, de la momentul arestării acestuia, dar că nu a avut nicio treabă cu furtul tablourilor. Ea a precizat că a crezut că-i face un bine dacă intervine în rezolvarea problemei tablourilor.
Întrebată de preşedintele completului de judecată ce s-a întâmplat cu tablourile, Olga Dogaru a spus că distrugerea acestora este cercetată într-un dosar desprins din cel privind furtul, declarând: „Eu nu am ars tablourile”.
Tot în stare de arest va fi judecat şi Alexandru Bitu, după ce o solicitare similară de eliberare a acestuia a fost respinsă de instanţă.
În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.
Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Mihai Bitu şi Olga Dogaru au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv.