Articole cu tag-ul: Airbus, banci, bugetari, concedieri, credite, ghimbav, rate, refinantare, refinantare credite, revista presei, softuri

Revista presei 16.11.2010 – Ce oferte de refinanţare au băncile şi care sunt riscurile

ZF: Singura speranţă a băncilor în T4 – Creditul pentru persoane fizice. Creditarea corporate nu-şi mai revine până la sfârşitul anului, construcţiile, tranzacţiile imobiliare, turismul şi comerţul fiind pe „lista neagră” a băncilor. Companiile mari se feresc să lanseze proiecte de investiţii, din cauza temerii faţă de asumarea de noi riscuri, şi ca atare cererea ...

Airbus negociază cu China o comandă pentru 150 de avioane

Contractul va include minim 150 de avioane, respectiv 120 de aparate A320, 20 de A330 şi 10 A350. Comanda fermă ar putea consta în peste 200 de aparate, precum şi în opţiuni de achiziţie a altor avioane. Acordul ar urma să fie anunţat în noiembrie, în timpul vizitei din noiembrie a preşedintelui chinez Hu Jintao ...

România şi Germania ar putea colabora pentru dezvoltarea unui avion

„Nu ştiu exact când vom semna acordul, momentan doar îl promovăm. Dacă vrem să facem ceva împreună şi cu alte ţări membre ale Uniunii Europene, cred că va trebui să îl semnăm până în vara anului viitor”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Joachim Szodruch, preşedintele pentru aeronautică al Deutsches Zentrum für Luft (Centrul ...

OMC: Airbus a beneficiat de ajutoare incorecte din partea guvernelor europene

Decizia OMC susţine astfel punctul de vedere ale Statelor Unite, conform căruia împrumuturile primite de Airbus din partea guvernelor europene reprezintă ajutoare incorecte. În cazul împrumuturilor pentru A380, OMC a constatat că acordarea acestora a reprezentat cea mai gravă încălcare a legislaţiei internaţionale, întrucât dobânzile practicate au fost sub cele din piaţă. Decizia OMC creşte ...

Faur SA Bucureşti participă la producţia celui mai mare avion din lume

“În efortul continuu de menţinere pe pieţele europene şi de dezvoltare de noi oportunităţi chiar în condiţii de criză manifestă pe aceste pieţe, FAUR SA a răspuns de curând unei noi provocări; intrarea într-un parteneriat cu firma franceza LATECOAIR, specialist recunoscut în proiectarea şi asistenţa tehnică pentru realizarea unor dispozitive de precizie, utilizate la montarea ...

Duelul giganţilor: Boeing a bătut Airbus în primul trimestru

Boeing are 71 de comenzi pentru avionul mediu-curier 737 (cel mai utilizat model de avion din lume) şi 16 pentru viitorul lung-curier 787 Dreamlimer. Totuşi, 3 dintre comenzile primite de Boieng au fost anulate în perioada ianuarie-martie. Din cele 60 de comenzi primite de Airbus, 25 au fost pentru modelul A 350, 24 pentru A ...

Boeing 787 Dreamliner a efectuat primul zbor demonstrativ (VIDEO)

Cu Dreamliner, Boeing speră să dea lovitura în piaţă şi să detroneze astfel supremaţia francezilor de la Airbus. Au şi destule argumente. Cel mai important este consumul. Avionul consumă cu 20 la sută mai puţin combustibil decât aparatele din aceeaşi clasă. Dreamliner costă 150 de milioane de dolari şi poate trasporta pînă la 300 de ...

FT Deutschland: EADS vrea să construiască o fabrică în România (VIDEO)

Jurnaliştii străini scriu că EADS, cel mai mare producător de avioane şi armanent şi Europa, vrea să profite de costurile scăzute de producţie din estul continentului. Compania Premium Aerotec, divizie a EADS apărută anul acesta, vrea sa producă, în ţara noastră, componente din metal şi laminate pentru aeronave Airbus. Jurnaliştii străini de la Financial Times ...