Articole cu tag-ul: ajutor financiar grecia

Cristina Popovici

Grecia intră în „săptămâna de foc”

Reprezentanţii Eurogrupului (alcătuit din miniştrii de finanţe ai zonei euro) au stabilit data de 20 aprilie, afirmă Frankfurter Allgemeine Zeitung, în ediţia sa de duminică, potrivit Agerpres. Jurnalul conservator menţionează ca surse unii dintre reprezentanţi şi explică faptul că această dată este singura posibilă pentru ca finanţatorii Greciei să aibă timp pentru a examina propunerile ...

Cristina Popovici

Cutremur financiar in Grecia

„Am trimis o cerere către BCE pentru aprobarea liniei de finanţare de urgenţă pentru cele patru bănci mari din Grecia, pentru a proteja sistemul bancar”, a declarat un oficial al băncii naţionale din Grecia, citat de Mediafax. Vineri, Eurobank şi Alpha Bank, două dintre cele mai mari bănci din Grecia, au cerut băncii centrale din ...

Marian Manolache

FMI nu exclude o recesiune la nivel mondial în 2012

„Ne aşteptăm în continuare la o creştere în 2012, chiar dacă extrem de modestă, însă activitatea ar putea avea efecte nedorite. Un risc de recesiune nu este aşadar exclus”, a declarat Antonio Borges, director pentru Europa al FMI, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.   „Suntem încrezători că vom ajunge la un rezultat ...

Marian Manolache

Falimentul Greciei, inevitabil

Guvernul elen afirmă că se confruntă cu insolvabilitatea, dacă nu obţine următoarea tranşă, de 8 miliarde de euro, a creditului din fondul de urgenţă european. De fapt, ar fi ajuns în sapă de lemn chiar în această clipă, întrucât n-ar mai avea cum să-şi plătească angajaţii şi din ce să-i întreţină pe pensionari, scrie Deutsche ...

Marian Manolache

Grecia: Mai avem bani pentru încă şase săptămâni

„Este clar că nu vor fi probleme până la mijlocul lunii noiembrie şi putem să ne îndeplinim programul bugetar”, a dat asigurări Venizelos într-o conferinţă de presă.   Autorităţile europene şi FMI au spus că vor lua decizie privind eventuala deblocare a următoarei tranşe din pachetul de salvare până la mijlocul lunii octombrie, temându-se că ...

Marian Manolache

Comisar european: Germania şi restul UE susţin şi vor să ajute Grecia

‘În fiecare săptămână, o delegaţie de firme germane vizitează Grecia pentru a explora posibilităţile de investiţii în această ţară, iar acest lucru arată intenţia societăţilor germane de a susţine Grecia, însă fiecare trebuie să-şi facă treaba’, a declarat comisarul european, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul grec al dezvoltării, Mihalis Hrisohoidis.   ...

Marian Manolache

Ce ne aşteaptă în următorul act al tragediei elene?

Vocile celor care pledează pentru excluderea Greciei din zona euro sunt încă puţine.   Cancelara Angela Merkel n-ar întruni, în acest moment, majoritatea de care ar avea nevoie în Bundestag pentru aprobarea de noi credite destinate Greciei şi altor state aflate în criză. Este ceea ce a arătat un vot de probă efectuat în rândul ...

Grecia a cerut oficial un nou împrumut de la UE şi FMI

„În urma cererii guvernului grec, anunţată de premierul elen”, s-a decis să se lucreze asupra punerii la punct a ‘principalilor parametri ai unui nou program’ de ajutor ‘care va fi susţinut de partenerii săi europeni şi de Fondul Monetar Internaţional’, se arată într-o declaraţie a liderilor UE, transmisă la sfârşitul primei zile a unui summit ...

După bailout vine bailout. Grecia are iar nevoie de bani

Câţiva dintre oficialii europeni s-au întâlnit la Luxemburg pentru a discuta situaţia dificilă în care se găsesc două dintre statele zonei euro ce au avut nevoie de asistenţă financiară: Irlanda şi, în special, Grecia.   Cele două ţări au cerut ca dobânzile cerute de finanţatorii externi să fie reduse, pentru ca presiunea asupra deficitelor şi ...