Articole cu tag-ul: Astaldi, autostrada, Autostrada Soarelui, tronsoane autostradă

Marian Manolache

Tronsonul Basarab-Constanţa al Autostrăzii Soarelui şi centura vor fi finalizate pe o bandă în iulie

„Din punctul nostru de vedere este o mare realizare faţă de anul trecut. Şi ce este cel mai important este că vom scoate traficul greu din Constanţa pe centură”, a spus Boagiu după o vizită la Facultatea de Construcţii din Bucureşti.   Sectorul Basarab-Constanţa face parte din tronsonul Medgidia-Constanţa , unde lucrează companiile Astaldi şi ...

Sorin Simon

Lucrările la autostrada Timişoara-Arad împiedicate de retrocedarea unui teren de 1,5 hectare

Eroarea a fost descoperită acum de constructorii consorţiului FCC-Astaldi, care şi-au dat seama că lucrează pe terenuri private. Reprezentanţii consorţiului FCC-Astaldi s-au întâlnit, miercuri, cu prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, căruia i-au comunicat că, la doi ani după exproprierea terenurilor care se află pe traseul autostrăzii Timişoara-Arad, au ajuns să lucreze tot pe terenuri private, ...

Sorin Simon

Boagiu n-a terminat socotelile cu francezii. Colas, amendată cu 16 mil. euro

Motivele aplicării acestor penalităţi sunt netransmiterea programului de lucrări, oprirea lucrărilor de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, neîndeplinirea obligaţiilor privind exproprierile, întârzierea proiectării unei variante alternative, precum şi întârzierea în obţinerea autorizaţiei de construire. Amenzile aplicate de CNADNR constructorilor, din septembrie 2010 până în martie 2011, se ridică la peste 40 de milioane de ...

Sorin Simon

Boagiu către reprezentanţii Astaldi: Aveţi multe lucrări în România şi pe toate le-aţi încâlcit

Întâlnirea dintre Anca Boagiu şi reprezentanţii firmei italiene Astaldi SpA, care efectuează lucrările de realibitare pe DN 79, a avut loc într-o parcare situată în apropiere de comuna arădeană Şimand. Constructorii erau pregătiţi cu mai multe documente pentru a-i arăta ministrului stadiul lucrărilor, dar nu au mai apucat să i le arate pentru că Anca ...

Money.ro

Metrorex a selectat consorţiul condus de Astaldi pentru construcţia Magistralei 5

„Am selectat consorţiul condus de Astaldi, însă Aktor a depus la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor două contestaţii semnate în numele său de două case de avocatură diferite. Pe lângă deficienţele de la oferta tehnică, Aktor a schimbat pe parcursul licitaţiei şi oferta financiară, lucru nepermis de legislaţia românească. Noi am transmis Consiliului punctul ...

Sorin Simon

Cum arată şantierul Autostrăzii Soarelui

Cinci muncitori sprijiniţi în lopeţi şi două excavatoare, cam asta era tot ce se putea vedea zilele trecute pe şantierul Autostrăzii Cernavodă-Constanţa, primul tronson, cel spre Medgidia. Undeva pe mijlocul viitoarei autostrăzi, cocoţat pe o bucată din vechiul deal rămasă în picioare, tronează stingher un stâlp de tensiune. Pe întregul traseu al autostrăzii, există peste ...

Primul tronson din Metroul de Drumul Taberei, adjudecat. Următorul, în această lună

Contractul de construcţie a Lotului 2 din Metroul de Drumul Taberei(Parc Drumul Taberei – Academia Militară) a fost adjudecat de către un consorţiu, însă atribuirea a fost contestată în instanţă de ceilalţi concurenţi, a declarat, pentru Money.ro, Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex. Acesta nu a dorit să precizeze cine este câştigătorul, mulţumindu-se să spună că primul ...

Două noi autostrăzi pe masa Guvernului. Şi un contract reziliat

Ministerul Transporturilor a elaborat două proiecte de hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici a două tronsoane de autostradă de pe coridorul IV pan-european. Primul dintre tronsoane este Orăştie-Sibiu. Autostrada, care curpinde 27 de curbe şi 29 de aliniamente are o lungime totală de 82 km şi cuprinde nouă noduri rutiere. Tronsonul presupune existenţa a ...