Articole cu tag-ul: Adrian Nastase, avocati, CSM, dosar, ÎCCJ

Mihai Barsan

Avocaţii lui Adrian Năstase: Vom sesiza CSM în legătură cu întârzierea motivării în dosarul ‘Trofeul calităţii’

ÎCCJ a amânat, luni, pentru 3 decembrie, judecarea contestaţiei în anulare formulată de Adrian Năstase, deoarece nu s-a publicat motivarea sentinţei prin care acesta a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare. De asemenea, avocaţii lui Năstase au mai spus că este în lucru şi plângerea ce va fi înaintată Curţii Europene ...

Instituţii şi firme de stat au cheltuit în 2009-2012 peste 33 de milioane de euro pentru avocaţi

Concluzia relevă dintr-un raport al Corpului de Control al primului-ministru, obţinut de MEDIAFAX, privind situaţia contractelor de asistenţă, consiliere şi reprezentare juridică încheiate între entităţi publice şi case de avocatură.   La începutul lunii iunie, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care a interzis instituţiilor publice, regiilor autonome şi companiilor naţionale să mai ...

Mihai Barsan

Avocaţii lui Năstase vor întreruperea pedepsei

Avocatul Ioan Cazacu a declarat joi că, în cel mai scurt timp, va fi înaintată la Tribunalul Bucureşti, instanţa de fond, o cerere de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale pentru fostul premier.   Adrian Năstase a fost supus, joi, unei intervenţii chirurgicale, la Spitalul Floreasca.   Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a ...

Cresc afacerile avocaților în criză

Totodată, menţinerea evoluţiei cheltuielilor sub nivelul de creştere a veniturilor, ca efect al efortului continuu de optimizare a randamentului firmei, a susţinut avansul semnificativ al profitului societăţii, scrie Capital.ro   ”Raportată la numărul mediu de avocati ai firmei în anul 2011, cifra de afaceri este un indicator clar al creşterii nivelului de performanţă individuală, o ...

Mihai Barsan

Verdict iminent pentru Berlusconi după ce recuzarea magistraţilor a fost respinsă

Avocaţii lui Berlusconi solicitaseră recuzarea judecătorilor de primă instanţă în procesul Mills, în care Berlusconi este acuzat că i-a plătit britanicului David Mills 600.000 de dolari în schimbul unor mărturii mincinoase în favoarea sa, în timpul unor procese din anii 1990.   Curtea de Apel a respins argumentele aduse de avocaţi, urmând ca procesul să ...

Money.ro

Avocaţii au păreri împărţite cu privire la anularea numirii Templeton administrator la Fondul Proprietatea

Tribunalul Bucureşti a anulat, miercuri, mai multe decizii AGA din 6 septembrie 2010 de la Fondul Proprietatea, printre care şi numirea Franklin Templeton ca administrator. Decizia instanţei este definitivă şi executorie şi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile. Hotărârea a fost luată într-un proces deschis în octombrie 2010 de avocatul Ioana ...

Sorin Simon

Atenţie la pariurile online! Cine joacă pe site-uri neautorizate poate face până la 2 ani de închisoare

Cornea a declarat însă, la seminarul „Piaţa jocurilor de noroc – încotro?”, organizat de ZF în colaborare cu Boştină&Associates, că deocamdată nu a fost nimeni pedepsit pentru astfel de infracţiuni. „Pe site-urile de jocuri de noroc se poate vedea dacă acestea sunt autorizate”, a spus avocatul. În România sunt 450.000 de oameni care joacă online, ...

Sorin Simon

Pentru ce puteţi da banca în judecată şi ce câştigaţi

Cele mai multe dispute dintre clienti si banci au avut la baza nerespectarea dispozitiilor privitoare la procentul de dobanda, au precizat pentru Ziare.com reprezentantii casei de avocatura Coltuc. Astfel, „desi in contract este prevazuta o dobanda fixa, banca a transformat-o in mod unilateral in dobanda variabila, acest aspect nefiind definit si nefiind criteriu obiectiv asa ...

Sorin Simon

Se vor plăti penalităţi de întârziere pentru creanţele firmelor în insolvenţă?

Specialistii consultati de avocatnet.ro spun ca modificarea nu are niciun impact in practica, iar insolventa este reglementata la fel ca pana acum. Guvernul a modificat Codul de Procedura Fiscala la inceputul lunii septembrie prin OG nr. 29/2011. Printre modificarile aduse Codului se numara si o modificare care se refera la insolventa. Este vorba despre art. ...