Articole cu tag-ul: banci Romania, UniCredit

BNR: Băncile au refuzat în octombrie plăţi de 780 mil. lei

Valoarea plăţilor refuzate este, însă, mai mică decât nivelul înregistrat în octombrie 2009, de aproape 1,1 miliarde de lei. De altfel, nivelul atins în luna octombrie a anului trecut reprezintă un maxim istoric pentru acest indicator.   Biletele la ordin au generat aproape 95% din plăţile refuzate de bănci, restul plăţilor eşuate fiind generate de ...

BNR: Jumătate dintre bănci au obţinut profit în primele nouă luni

„Din cele 42 de instituţii financiare, 20 au încheiat primele nouă luni cu profituri, iar restul au înregistrat pierderi. Primele trei bănci din România, în funcţie de cota de piaţă, au realizat la nouă luni 48% din profitul obţinut de băncile care au marcat profit”, a precizat Georgescu. Acesta a menţionat că activele celor trei ...

Ce-i lipseşte sistemului bancar din România

Spre deosebire de o bună parte a ţărilor membre ale Uniunii Europene, ţara noastră nu are nici o lege a falimentului personal şi nici măcar un organism de tip ombudsman care să rezolve, pe căi amiabile, eventualele conflicte dintre bănci şi clienţii lor. Mai mult, până nu mai târziu de anul trecut, lipsa unei legislaţii ...

Revista presei 8.11.2010 – Cum să eviţi controalele fiscale

România liberă: Ce-i lipseşte sistemului bancar din România. Deşi băncile funcţionează pe un model asemănător cu cel din ţările dezvoltate, clienţii lor nu beneficiază de nici unul dintre instrumentele de protecţie consacrate în zona euro. Spre deosebire de o bună parte a ţărilor membre ale Uniunii Europene, ţara noastră nu are nici o lege a ...

Bruynseels, BCR: Nu vor fi multe ieşiri de pe piaţa bancară din România

„Nu cred că vor fi exituri din piaţă (piaţa bancară, n.r.). Iar motivul ar fi acela că România este o economie mare, foarte atractivă pe termen lung. Acesta va fi unul dintre ultimele locuri din Europa Centrală şi de Est din care vor decide să plece directorii executivi ai unor bănci mari. Doar unele mici ...