Articole cu tag-ul: austeritate, Banca Mondială, Cartel Alfa, Guvern, salariu minim

Denisa Gelatu

Sindicaliștii Cartel Alfa susțin că Guvernul pregătește un plan ascuns de austeritate

Tergiversarea publicării hotărârii de guvern și scoaterea acesteia de pe circuitul de avizare indică intenția ascunsă a Guvernului de a îngheța salariul minim garantat în plată, susțin sindicaliștii Cartel Alfa, precizând că acesta „este un semnal clar că se desfășoară negocieri ascunse cu instituții precum Banca Mondială, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional”. „Acest guvern, ...

Mihai Voican

Protest Cartel Alfa: ”Ne vom întoarce aici de zece ori mai mult, cu un singur scop: Jos Guvernul!”

Sindicalişti membri ai CNS Cartel Alfa au protestează joi în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de preţurile ridicate la energie, de neaplicarea Legii Salarizării şi blocarea negocierilor colective, anunţând că, în cazul în care solicitările nu vor fi rezolvate, se vor întoarce „de zece ori mai mulţi”, pentru a cere schimbarea Guvernului. „Avem creştere economică, vrem să ...

Ana Draghici

Cartel ALFA analizează posibilitatea unor proteste de stradă, dacă salariul minim va fi de numai 800 de lei

‘Nivelul salariului minim garantat în plată trebuie să ajungă la 850 de lei, orice sumă inferioară acestei valori fiind o piedică pentru creşterea pieţei de consum din România. În plus, creşterea salariului minim ar duce la scăderea numărului ajutoarelor sociale, ceea ce ar diminua presiunea exercitată în acest moment asupra bugetului de stat. Dacă guvernanţii ...

Hossu: Am reproşat FMI că au transformat dialogul social în unul de tip comunist

Hossu a spus că reproşul făcut reprezentanţilor FMI a fost justificat de faptul că reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au chemat sindicatele la discuţii privind salariul minim după ce convenise deja cu Guvernul în privinţa majorării acestuia în două etape, la 750 de lei şi, ulterior, la 800 de lei.     În acelaşi context, ...

Peste un milion de români care lucrează în Italia vor beneficia de asistenţă în domeniul asigurărilor sociale

‘Prin intermediul acestui acord, Patronato ACLI urmează să sprijine lucrătorii şi cetăţenii români din Italia, în demersurile birocratice de obţinere a drepturilor de pensie şi asigurări sociale. De asemenea, dacă un cetăţean român munceşte mai întai în Italia, iar apoi pleacă să lucreze pentru o perioadă de timp în Elveţia – spre exemplu, patronatul îl ...

Mucenic Ioana

Sindicaliştii cer ca 1 decembrie să fie zi liberă pentru toţi angajaţii, inclusiv în comerţ

Sindicaliştii spun că Ziua Naţională a fost mereu o zi lucrătoare obişnuită pentru angajaţii din comerţ, beneficiul constând în sporuri salariale simbolice.   Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” şi Federaţia Sindicatelor din Comerţ solicită ca Ziua Naţională a României să fie respectată de toate companiile multinaţionale şi naţionale din România şi implicit să fie respectat ...

Mihai Barsan

Acţiuni de pichetare organizate în ţară de Cartel Alfa

„În Bucureşti va fi organizată o acţiune de pichetare în faţa Muzeului Grigore Antipa din Piaţa Victoriei, de la ora 14.00, unde estimăm că vor participa circa 500 – 600 de persoane, atât din Capitală, cât şi din unele judeţe limitrofe – Teleorman, Călăraşi şi Buzău. Pichetarea va dura două ore, respectiv până la ora ...

Mihai Barsan

Cartel Alfa: Aproape jumătate dintre angajaţii români se află sub pragul sărăciei

Data de 17 octombrie este marcată pe plan internaţional ca Ziua de Luptă Împotriva Sărăciei, a precizat Cartel Alfa, arătând în acest context că veniturile unor categorii sociale din România sunt sub pragul minimului necesar pentru asigurarea condiţiilor minime de subzistenţă.   Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” cere creşterea valorii salariului minim garantat în plată ...

Mucenic Ioana

Aproximativ 200 de membri ai CNS „Cartel Alfa” protestează în Piaţa Victoriei din Capitală

„La acţiunea de protest pe care am organizat-o în Piaţa Victoriei participă în acest moment aproximativ 200 de oameni, însă până la încheierea manifestaţiei, programată să aibă loc la ora 17.00, aşteptăm ca pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa să ajungă circa 500 de persoane”, a declarat Mircea Dumitriu, preşedintele Filialei Bucureşti a CNS „Cartel ...