Articole cu tag-ul: asigurari medicale, Centrul Medical Unirea, CMU, Euroclinic, MedLife, Regina maria, sanatate, servicii medicale, spital, spital privat

Sorin Simon

La spital privat, pe banii noștri

Deși în momentul de față contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) nu reprezintă, în medie, mai mult de 3% din veniturile totale ale furnizorilor privați, unii dintre aceștia au în vizor, pentru următoarea perioadă, majorarea acestor ponderi până spre 20%. Cum stau lucrurile în momentul de față: În 2011, cel ...

Cursa pentru achiziţia Euroclinic

Centrul Medical Unirea (CMU), unde fondul american de investiţii Advent International deţine 80% din acţiuni, pare compania cea mai bine plasată la intrarea în linie dreaptă. MedLife, cel mai mare operator local de servicii medicale, încearcă o victorie la „fotografie“, în timp ce despre al treilea concurent – Medicover – informaţiile sunt contradictorii, unele surse ...

Veniturile Centrului Medical Unirea au urcat cu 36% în primul semestru

Maternitatea CMU Regina Maria a înregistrat în prima jumătate a lui 2010 o creştere a afacerilor de 132%, faţă de perioada similară din 2009. Veniturile din serviciile spitaliceşti au urcat cu 83% în aceeaşi perioadă a lui 2010, cele din serviciile de imagistică au crescut cu 48%, iar cele din serviciile prin policlinici au urcat cu 18% în ...

Top 10 companii care fac angajări (VIDEO)

Cele mai serioase intenţii de recrutare vin din partea lanţului de retail Kaufland şi a operatorului de servicii tehnologice şi de business Genpact, care intenţionează să scoată anul acesta la bătăie câte 1000 de posturi. Reţeaua germană de hipermarketuri recrutează în momentul de faţă personal în Deva, Vaslui, Sighişoara sau Orăştie. Genpact România a anunţat ...

REALITATEA.NET şi Centrul Medical Unirea lansează în parteneriat proiectul editorial Cariere

Proiectul editorial acoperă toate nivelurile de calificare şi se adresează atât celor interesaţi de dezvoltare personală şi profesională, utilizatorilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, cât şi celor care doresc să fie la curent cu noutăţile din domeniu. Utilizatorii care accesează Cariere.REALITATEA.NET au la dispoziţie cinci rubrici: Ştiri & tendinţe, Consultanţă în carieră, Learning, ...

Advent International a preluat 80% din Centrul Medical Unirea (VIDEO)

Tranzacţia prin care fondul de investitii Advent International preia pachetul majooritar din Centrul Medical Unirea este evaluată la circa 40 mil. euro, potrivit estimărilor din piaţă. Preluarea CMU este cea mai mare tranzacţie din industria de servicii medicale locale, o piata de circa 400 mil. euro care se mentine pe crestere in ciuda climatului economic ...

Chase Corp. a finalizat un alt mare proiect în Second Life: o clinică virtuală pentru Centrul Medical Unirea

Construirea sediului CMU în Virtual Bucharest (varianta din Second Life a Capitalei) reprezintă al doilea contract mare semnat de Chase Corp., firmă fondată în 2003 de Aura Tatu, fost director de vânzări la Neogen și marketing manager la Sanoma Hearst, publisherul mai multor publicații din România, precum FHM și Cosmopolitan. În clinica virtuală, utilizatorii Second ...

Centrul Medical Unirea intră în Second Life

„Ne propunem să educăm tânărul din spatele avatarului în spiritul prevenirii problemelor medicale, dar şi să înţelegem ce îi preocupă pe tineri din punct de vedere medical, pentru a le putea oferi soluţii potrivite”, a declarat Alexandru Popescu, director comercial în cadrul companiei. “CMU VIRTUAL” este localizat între hotelul Athene Palace şi Muzeul Naţional de ...

Cea mai mare achiziţie CMU în provincie: 1 mil. euro pentru pachetul majoritar CIM Bacău

Centrul de Investigaţii Medicale – Bacău are o suprafaţă construită de 1.300 de metri pătraţi şi este prima clinică privată din Moldova care a oferit, în 2003 ,servicii de tomografie computerizată (CT). CMU Bacău se adreseaza pacienţilor persoane fizice şi angajaţilor persoanelor juridice. Clinica CMU Bacău are o echipa de 50 de angajaţi. În 2009, ...