Articole cu tag-ul: cercetare, semne, smartphone, stres, studiu, Telefoane mobile

Mihai Barsan

Cele şase semne care demonstrează că telefoanele mobile cauzează stres

Huffington Post  relatează despre efectele dăunătoare pe care telefoanele mobile inteligente le au asupra psihicului consumatorilor, prin simplul fapt că petrecerea de mult timp cu acest aparat cauzează de fapt stres şi încărcătură psihologică mare.   Deşi foarte mulţi utilizatori susţin că butonarea telefoanelor mobile le aduce momente de relaxare, studiul contrazice aceste percepţii şi ...

Mihai Barsan

Sindicaliştii din cercetare-proiectare vor organiza trei acţiuni de protest în Capitală, pe 28 martie

‘Sindicaliştii au solicitat Primăriei aprobarea unui marş şi a unui miting pentru data de 28 martie, dar Primăria a aprobat doar mitingul. Respingerea solicitării pentru marş s-a bazat pe faptul că s-ar fi blocat arterele de circulaţie din Capitală, la ore de vârf. Acordul Primăriei a fost obţinut pentru trei acţiuni: în faţa Ministerului Educaţiei ...

Floares Silvia

Randi: Eu şi fratele meu nu suntem acuzaţi, suntem suspectaţi

Andrei Ştefan Ropcea şi fratele acestuia au fost audiaţi la sediul Poliţiei Ilfov, în urma percheziţiilor care au avut loc marţi, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul a fost evaluat la aproximativ 100.000 de euro.   El a declarat, la ieşirea din sediul Poliţiei Ilfov, că este nevinovat şi că le-a spus anchetatorilor ...

Mihai Barsan

Lipsa somnului perturbă funcţionarea a sute de gene

Alte cercetări au relevat faptul că dormitul insuficient ar putea avea legătură cu obezitatea, maladiile cardiace şi carenţele cognitive, dar mecanismul molecular rămâne de neînţeles, au estimat autorii acestor ultime lucrări apărute în Procesele-verbale ale Academiei Americane de Ştiinţe /PNAS/, datate din 25 februarie până la 1 martie.   Pentru acest studiu, cercetătorii, îndeosebi Carla ...

Mihai Barsan

CE deblochează 144 de milioane de euro pentru cercetări în domeniul bolilor rare

Aproximativ 30 de milioane de europeni, printre care mulţi copii, suferă de boli rare, a explicat executivul comunitar într-un comunicat difuzat cu ocazia zilei internaţionale consacrate acestor tulburări.   Se estimează că există între 6.000 şi 8.000 de boli rare diferite, majoritatea de origine genetică, fiecare dintre ele neafectând mai mult de o persoană din ...

Mihai Barsan

Lansarea procesului de depunere a cererilor pentru subvenţii în cercetarea diabetului

Noul program de cercetare lansat de Boehringer Ingelheim şi Fundaţia Europeană pentru Cercetarea Diabetului (FECD) invită centrele europene de cercetare în diabet să aplice pentru finanţare.   Parteneriatul pentru diabet are drept scop stimularea şi accelerarea programului european de cercetare în diabet zaharat, pentru care EFSD şi Boehringer Ingelheim – Programe Europene de Cercetare a ...

Floares Silvia

Şeful IPJ Ilfov a fost eliberat din funcţie

Şeful IPJ Ilfov ar fi trebuit audiat încă de miercuri, dar acesta nu s-a prezentat, deoarece a intrat în concediu medical.   Şeful Poliţiei Ilfov, Emanuel Marin Nica, adjuncţii săi, Ionel Lefter şi Nicolae Baicu, alţi şase ofiţeri din conducerea IPJ au fost cercetaţi în Consiliul Superior de Disciplină al Poliţiei Române, în urma unei ...

Mihai Barsan

Bulgaria: Clădirea Ministerului Învăţământului, atacată cu roşii stricate

Corupția în acest sector a provocat azi o demonstrație fără precedent – cîteva sute de cercetători din Academia bulgară de științe și din Universitatea sofiotă „Sf. Kliment Ohridski” au aruncat cu roșii stricate în clădirea Ministerului Învățământului și au cerut demisia ministrului Serghei Ignatov. Declarația de protest poartă semnăturile a 1200 de doctori în științe. ...

Mihai Barsan

Nelu Iordache va fi cercetat în libertate

Iordache a fost audiat începând cu ora 2.00, împotriva sa nefiind luată, cel puţin deocamdată, nicio măsură preventivă.   Omul de afaceri va mai fi însă chemat pentru noi audieri.   În acelaşi dosar ar fi vizate alte şase persoane, potrivit surselor citate.   Nelu Iordache a fost audiat după ce anchetatorii au percheziţionat în ...