Articole cu tag-ul: cofinantare, fonduri europene

Ana Draghici

Daniel Constantin: Creşterea cofinanţării proiectelor de la 15% la 25% ar afecta capacitatea de absorbţie a fondurilor europene

„Până acum, cofinanţarea pe fondurile europene, pe fondurile de dezvoltare rurală, a fost de 15%. (…) Comisia Europeană vine acum cu o propunere de 25%. Eu vă spun că (…) bugetul de stat nu-şi va permite foarte uşor să cofinanţeze, să facă un efort atât de mare încât să atragem fonduri europene. Cu alte cuvinte, ...

Mihai Barsan

CE a trimis scrisorile de ‘presuspendare’ privind trei programe cofinanţate de UE în România

Acest fapt survine ca urmare a unor deficienţe grave din cadrul sistemului de gestionare şi control al programelor ‘Transport’, ‘Regional’ şi ‘Creşterea competitivităţii economice’. Problemele sunt legate de domeniul achiziţiilor publice, al bunei gestiuni financiare, precum şi de prevenirea şi detectarea fraudei şi a conflictelor de interese. Această acţiune este urmarea unei analize aprofundate şi ...

Mihai Barsan

CE a aprobat cofinanţarea construcţiei autostrăzii Timişoara-Lugoj şi centurii Timişoarei

Din valoarea totală eligibilă a cererii de finanţare, de 248,1 milioane euro, cofinanţarea de la Uniunea Europeană prin contribuţia nerambursabilă din Fondul de Coeziune este de 210,9 milioane euro, iar 37,2 milioane euro reprezintă fonduri de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).   Proiectul vizează proiectarea, supervizarea ...

Mihai Barsan

Problemele edililor

„Nu este simplu să susţii şi să atragi proiecte de 20 de milioane de euro, pentru că este TVA -ul de susţinut şi multe alte cheltuieli eligibile care apar în timpul derulării, legislaţia se modifică, într-un fel încep lucrurile în 2008, altfel continuă în 2009..legislaţia se modifică şi apar măsuri restrctive”, a declaratprimarul localităţii Drăgăşani, ...

Sorin Simon

UE va putea achita până la 95% din costul proiectelor pentru dezvoltare rurală din România

Această rată de cofinanţare mai ridicată pentru ţările ce se confruntă cu dificultăţi financiare urmează să fie aplicată temporar până la sfârşitul lui 2013. Eurodeputaţii au susţinut creşterea ratei de cofinanţare prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, pentru a garanta că ţările care se confruntă cu probleme de finanţare din cauza crizei financiare pot ...

Money.ro

Fenechiu: Băncile de stat ar trebui să asigure cofinanţare pentru proiectele europene

„Atunci când este aprobat proiectul, băncile de stat să acorde cofinanţarea, este soluţia ideală pentru deblocarea situaţiei, având în vedere că România a atras efectiv doar 3,8% din banii europeni”, a spus Fenechiu.   Potrivit vicepreşedintelui PNL, mulţi beneficiari de fonduri europene nu pot asigura cofinanţarea. „Atât timp cât România are bănci de stat, din ...

Sorin Simon

Miliardele de la UE, mai accesibile. Cofinanţarea României scade de la 15% la 5%

Miliardele de la Uniunea Europeană vor fi mai accesibili. Planul UE nu va implica asistenţă suplimentară. În schimb, Uniuena Europeană va schimba reglementările privind cofinanţarea unor ţări din Europa, printre care şi România, scrie Financial Times. Cele şase ţări vor beneficia de o reducere a costurilor de cofinanţare cu aproximativ 3 miliarde euro în următorii ...

Money.ro

Guvernul va confinanţa de la bugetul de stat aeroporturi locale care derulează proiecte UE

Ordonanţa reglementează finanţarea regiilor autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes local.   Pe lista aeroporturilor care vor beneficia de această măsură se află şi cele din Suceava, Iaşi, Tulcea, Bacău, Craiova, Constanţa, Baia Mare, au arătat sursele.   „Aceste aeroporturi vor putea primi cofinanţare de la bugetul de stat pentru proiecte europene”, au afirmat ...