Articole cu tag-ul: CET, comasare, ELCEN, RADET, Termoelectrica

Guvernul a aprobat comasarea RADET cu ELCEN

ELCEN este controlată de compania de stat Termoelectrica, iar RADET funcţionează în subordinea Primăriei Capitalei.   Memorandumul privind realizarea Serviciului public de alimentare cu energie termică a Capitalei prin preluarea ELCEN de către municipalitate a fost aprobat în noiembrie anul trecut de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.   Solicitarea municipalităţii este ca toate cele cinci ...

Iorga Vlad

Zgonea: Comasarea alegerilor este strict legată de costuri

„La un moment dat, premierul Ponta i-a adus la cunoştinţă opţiunea sa sau a noastră, a USL, ca în 2014 să nu mai avem două alegeri, unele europarlamentare în primăvară şi unele prezidenţiale în toamnă, la termen şi dacă s-ar putea să facem aceste alegeri împreună, adică în primăvară, urmând fie ca preşedintele să renunţe ...

Kelemen Hunor: Prezidenţialele şi europarlamentarele comasate – o soluţie

„Eu cred că, în momentul în care modificăm Constituţia, putem să introducem acolo câteva chestiuni la care noi, de fapt, ne-am gândit, atât legate de alegerile prezidenţiale, cât şi de cele parlamentare. Putem spune că se pot organiza alegeri cu cinci luni, cu şase luni înainte de terminarea mandatului preşedintelui sau Parlamentului, ca să nu ...

Money.ro

MAI pune în dezbatere publică legea de comasare alegerilor locale şi parlamentare din 2012

Data viitoarelor alegeri ar urma să fie stabilită de guvern. Propunerea se regăseşte în proiectul de Lege privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat în anul 2012, precum şi pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215?2001.   „Având în vedere impactul negativ al ...

Money.ro

Efectul comasării după Lăzăroiu: La vot vor veni doar cei care au deja o preferinţă

„Probabil că sunt multe alegeri pe care cetăţeanul trebuie să le facă într-o singură zi. Dar acesta pare a fi singurul dezavantaj (al comasării – n.r.), a spus ministrul, într-o discuţie cu cititorii Hotnews.   Lăzăroiu a explicat că situaţia este asemănătoare cu cea a unuia care merge la supermarket şi trebuie să leagă „între ...

Sorin Simon

RATB se va comasa cu Metrorex

“Până la sfârşitul lunii august, Guvernul va stabili cadrul legislativ pentru noua autoritate metropolitană de transport din Bucureşti, care va supraveghea atât Metrorex, cât şi sistemul public de transport din Bucureşti (Metrorex). O altă lege va permite ajustarea de tarife, dincolo de sistemul actual de indexare cu inflaţia, în conformitate cu planul de acoperire a ...

Sorin Simon

Ce a discutat Fiscul cu experţii FMI

„Am avut o întâlnire care se continuă la nivel de specialişti. Problemele dezbătute se referă la înfiinţarea, funcţionarea şi direcţia pe care va trebui să meargă acea direcţie de verificare a marilor averi nedeclarate şi neimpozitate, modernizarea sitemului IT al ANAF, restructurarea ANAF şi frauda în domeniul TVA-ului”, a spus Blejnar, după întâlnirea de vineri ...