Averea şefului ANAF. Cât câştiga când era consultant fiscal
Potrivit documentului, Doroş deţine mai multe conturi bancare cu economii de peste 100.000 de lei şi peste 12.000 de euro. Mai multe, pe Capital.ro.
Potrivit documentului, Doroş deţine mai multe conturi bancare cu economii de peste 100.000 de lei şi peste 12.000 de euro. Mai multe, pe Capital.ro.
Economia făcută de companii prin reducerea cu 5% a CAS datorată de angajator nu se va transforma în majorări salariale şi nici nu va genera noi locuri de muncă, a declarat, pentru România liberă, consultantul fiscal Dan Schwartz, Managing Partner RSM Scot România. Acesta a explicat de ce declaraţiile făcute de politicieni nu se vor ...
Impozitarea diferenţiată nu va fi benefică pentru bugetul de stat. Consultantul fiscal Gabriel Biriş spune că implementarea unei astfel de măsuri va avea un impact semnificativ asupra colectării. „Dacă se va implementa sistemul care a fost discutat, de 8%, 12% şi 16%, eu cred că nu va trece mult timp şi vom avea cotele ...
Analiştii sunt însă sceptici în ceea ce priveşte eliminarea în numai două luni a evaziunii fiscale din România. Prezenţi la The Money Channel, avocatul Gabriel Biriş şi consultantul fiscal Dan Schwartz au avut rezeve la această ambiţie a Guvernului. Mai mult ei cred că lupta cu evazionştii este greu de câştigat. Gabriel Biriș, avocat, ...
Întreprinderile mici şi mijlocii ar putea fi din nou ipozitate cu 3% din cifra de afaceri, a declarat Florea Pârvu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. „Se va introduce 3% impozitul pe cifra de afaceri. Va fi înlocuit impozitul minim cu acel 3% pe cifra de afaceri care e tot ...
Sunt de mai mulţi ani pe piaţă dar în această perioadă de criză au devenit hiperactivi. Par oneşti sau inconştienţi dar, în realitate, sunt nişte persoane foarte calculate pâna la limita cinismului care nu ezită să se folosească de categoriile sociale cele mai defavorizate pentru câştigul lor imediat. Vorbim despre aşa zisul “cumpărător de firme” ...
Administratorii unei societăţi ar putea să plătească pentru datoriile fiscale generate de neglijenţă. Prevederea este inclusă în proiectul de modificare a Codului de Procedură Fiscală. „Iniţiativa legislativă în acest sens spune: un administrator al unei societăţi poate fi solidar responsabil pentru datoriile fiscale ale acesteia, nu numai în cazuri de rea credinţă ci şi în ...
Aveţi aici în format Powerpoint modul de completare a acestei declaraţii, aşa cum văd experţii ANAF. Până la această dată autorităţile n-au hotărât asupra obligativităţii semnării Formularului 101 de către un consultant fiscal. Deocamdată, există pe siteul Ministerului Finanţelor doar un proiect de modificare a Codului de procedură fiscală, potrivit căruia semnătura consultantului fiscal va fi ...
„E o tendinţă de a considera preţurile de transfer, tematica preţurilor de transfer, întotdeauna în contextul reducerii impozitelor, în special a impozitelor directe, impozitul pe profit în diverse ţări. Într-adevăr se poate utiliza acest mecanism pentru optimizare fiscală, pentru reducerea poverii fiscale la nivelul unei multinaţionale care operează în mai multe pieţe, dar nu întotdeauna ...
Contribuabilii mari şi mijlocii, stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, vor depune la organul fiscal competent declaraţiile anuale de impozit pe profit după certificarea acestora de către un consultant fiscal, arată proiectul de ordonanţă de urgenţă pe care îl puteţi consulta aici. Pe lângă Formularul 101, proiectul mai prevede semnătura obligatorie de consultant pe deconturile cu ...