Articole cu tag-ul: codul muncii, Coraci, Ministerul muncii, sindicate, ugir 1903

Money.ro

Patronatele au poziţii divergente privind Codul Muncii

Divergenţele dintre patronate au apărut ca evidente după ce reprezentanţii acestora au prezentat versiuni diferite ale conţinutului discuţiilor pe care le-au avut cu premierul Boc şi miniştrii Muncii şi Finanţelor. Astfel, Dan Matei Agathon a negat că subiectul Codului a fost adus în discuţie, fiind vorba doar de o întâlnire pe marginea mediului de afaceri. ...

Patronatele din Chimie cer prelungirea facilităţilor privind acordarea gazelor din producţia internă

„Am pregătit acțiuni de protest. Marţi, între orele 10:00 şi 15:00, vom picheta sediul Ministerului Economiei (MECMA), pentru încercarea sensibilizării pentru prelungirea acestei legi. Miercuri şi joi, între orele 10:00 şi 15:00, vom picheta sediul Guvernului”, a declarat, luni, președintele FSLCP, Achille Duţu, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele FEPACHIM, Cezar Corâci. Corâci ...

Care este singura măsură anti-criză funcţională adoptată de guvern, în viziunea liderilor confederaţiilor sindicale

„În afara unor măsuri punctuale cum ar fi de exemplu şomajul tehnic care într-adevăr este o măsură activă care a folosit foarte mult industriei şi a redus în februarie şi martie numărul de disponibilizări, în rest, guvernul României continuă să fie restant la acest capitol. Spre deosebire de anul trecut când am avut un plan ...

Revista presei interne – 06 Noiembrie 2009 – Spălătoria de bani a unui bugetar milionar

Majoritatea firmelor publica pe site-urile lor ofertele, iar unele au infiintat chiar site-uri speciale pentru revanzare. Numarul total de recuperari a sarit de 10.000 de bunuri, scrie Ziarul Financiar. Companiile de leasing incearca sa revanda mii de bunuri recuperate de la clientii cu probleme financiare, care nu si-au mai putut plati ratele, avand in oferta ...