Articole cu tag-ul: crima organizata, DIICOT, grupări infracţionale

Mihai Voican

Primele date despre acţiunea de destructurare a grupărilor infracţionale

Procurorii de la Crimă Organizată şi Terorism au comunicat primele date despre acţiunea amplă declanşată în această dimineaţă, la nivel naţional, pentru destructurarea unor grupări infracţionale. În unul dintre dosare, anchetatorii au stabilit că victimele erau drogate sau încurajate să consume băuturi alcoolice după care, sub influenţa acestor substanţe, erau puse să semneze că renunţă ...

Preluarea mandatelor de către noii miniştri

Prezent la ceremonia de preluare de către Ioan Rus şi Victor Paul Dobre a mandatului de ministru al Internelor, respectiv de ministru delegat pentru Administraţie, şeful Guvernului a arătat că structurile mafiote pot fi combătute inclusiv prin eliminarea din sistem a angajaţilor „prea apropiaţi sau prea dependenţi” de acestea.   El a transmis reprezentanţilor MAI ...

Money.ro

Socialiştii bulgari: Raportul Europol contrazice afirmaţiile guvernului de la Sofia

„Este alarmant că numele Bulgariei rezonează când vorbim despre drogurile sintetice, bani falşi, cocaină”, a declarat fostul ministru de interne Mihail Mikov. El a reiterat cererea socialştilor pentru o dezbatere amplă la scară politică şi de experţi asupra stadiului luptei împotriva crimei organizate în Bulgaria. „Evaluarea Europol este foarte grea pentru Bulgaria şi, în contextul ...

Money.ro

CE cere completarea reţelei de oficii naţionale pentru confiscarea bunurilor legate de crima organizată

În prezent există cinci state membre (Slovenia, Italia, Malta, Portugalia şi România) care încă nu au creat un oficiu naţional pentru urmărirea şi anchetarea acestor bunuri, potrivit unui raport publicat marţi, adaugă sursa citată.   Studiul arată că, deşi reţeaua este incompletă, există o bună cooperare între ţări şi că numărul cererilor de urmărire a ...

Money.ro

Băsescu: Nimeni nu mai poate dormi liniştit dacă practică evaziunea fiscală, nu va mai trăi bine aşa

„Instituţiile statului, în lupta cu crima organizată, trebuie să continue ceea ce s-a început anul trecut în vară şi anume bătălia împotriva evaziunii fiscale, fie că ea se produce la nivelul firmelor, fie că se produce în comerţul intracomunitar cu legume, fructe, cartofi, cu carne, fie că vorbim de evaziunea fiscală pe piaţa muncii, munca ...

Money.ro

Bulgaria salută „raportul pozitiv” al Comisiei Europene privind justiţia

„Pentru prima oară de la existenţa mecanismului (de cooperare şi verificare), Comisia Europeană oferă o evaluare pozitivă numărului tot mai mare de puneri sub acuzare şi verdicte în procesele de corupţie la nivel înalt”, a subliniat ministrul Justiţiei, Margarita Popova. Consiliul Judiciar Suprem însărcinat cu numirea magistraţilor a calificat raportul drept „obiectiv” şi o „expresie ...

Băsescu: MAI trebuie să intervină în forţă pentru a stopa crima organizată

În şedinţa CSAT de joi a fost discutată şi aprobată Strategia Naţională de Ordine Publică, fiind stabilită ca prioritate în domeniul ordinii publice pentru perioada 2010 – 2013 intensificarea activităţii împotriva fenomenului infracţional, în special asupra criminalităţii organizate şi transfrontaliere şi terorismului. Preşedintele Traian Băsescu a precizat, în şedinţa CSAT desfăşurată joi, la Palatul Cotroceni, ...

Membrii unui grup de crimă organizată pregăteau asasinarea premierului bulgar

Mai mulţi membri ai grupării „Ucigaşii” au fost arestaţi vineri, printre ei numărându-se şi preşedintele Federaţiei bulgare de sumo, Petăr Stoianov, cunoscut drept Căpetenia. Poliţia crede că dispune de dovezi solide conform cărora grupul l-a asasinat pe Iuri Galev, controversat preşedinte al unui club de fotbal, în iunie 2010, dar a comis şi alte şase ...

Cum vrea guvernul de la Sofia să taie tentaculele corupţiei bulgăreşti

Rând pe rând, au căzut bande de hoţi de maşini, de răpitori şi şantajişti, compuse din “mutri”, aşa cum sunt numiţi mafioţii bulgari. Însă cea mai spectaculoasă arestare este cea a lui Alexei Petrov, fost membru al trupelor speciale şi agent acoperit al serviciilor secrete locale. Mai multe despre miza campaniei anti-corupţie şi despre surprinzătoarele ...