Comisiile de buget şi muncă au decis eliminarea interdicţiei privind cumulul pensiei cu salariul
Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PNL Victor Paul Dobre, a precizat că proiectul primise anterior raport favorabil din partea forului pe care îl conduce şi raport negativ de la Comisia de buget, astfel că cele două Comisii s-au reunit pentru a ajunge la un punct de vedere comun. Propunerea legislativă a fost susţinută de reprezentanţii ...