Articole cu tag-ul: asigurari, depozite bancare, dividend, dobândă, finante-personale, Fonduri de investitii, investitii

Money.ro

Regulile crizei: Unde şi în ce trebuie păstraţi banii familiei în următorii ani

Urmează cel puțin alți doi ani de „management al pierderilor“! Aceasta este una dintre declarațiile  panicarde care se pote citi în declaraţiile din rapoartele bursiere publicate de marile agenţii de presă şi de mai toate portalurile de informaţii financiare. Unde greșesc autorii declaraţiilor panicarde? Greşesc pentru că nimeni nu ştie ce urmează…,  eventual, în al ...

Money.ro

Guvernul vrea dividende de la FP de 160 milioane lei, dublu faţă de propunerea Franklin Templeton

„Ca urmare a solicitării Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Franklin Templeton Investment Management, în calitate de administrator unic şi societate de administrare a investiţiilor Fondului Proprietatea, prin prezenta, precizează că introducerea de noi puncte pe ordinea de zi a convocatorului Adunarii Generale Ordinare a Acţionarilor Fondului Proprietatea programa pentru data de 27 aprilie a fost ...

Money.ro

Acţionarii BRD au aprobat repartizarea profitului net şi plata unui dividend de 0,17957 lei/acţiune

De asemenea, acţionarii BRD – Groupe Societe Generale au aprobat situaţiile financiare ale băncii pe anul 2010 (individuale, întocmite conform standardelor româneşti de contabilitate, precum şi individuale şi consolidate, întocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară), se arată într-un comunicat al băncii.   Potrivit băncii, plata dividendelor va începe în termen de maximum ...

Acţionarii Fondului Proprietatea sunt convocaţi pe 6 septembrie

Pe 6 septembrie se va vota şi noul act constitutiv al societăţii. Conducerea Fondului Proprietatea propune distribuirea unui dividend brut de 8,22 de bani, sau aproape integral profitul obţinut în anii 2008 şi 2009. Acţionarii vor decide rectificarea bugetului pe acest an, revocarea membrilor Consiliului de Supraveghere și a Directoratului şi Încetarea contractelor de muncă ...

Un grup de acţionari SIF Banat Crişana solicită un dividend de 0,1 lei, dublu faţă de propunerea societăţii

Mai mulţi acţionari – printre care şi câteva SSIF-uri -, care au în total peste 5% din capital, susţin demersul de modificare a ordinei de zi a adunării acţionarilor SIF Banat-Crişana din 29 aprilie, potrivit unor surse apropiate investitorilor. Consiliul de administraţie al SIF Banat-Crişana a propus acţionarilor distribuirea unui dividend brut de 0,05 lei/titlu ...

SIF Muntenia propune dividende de 4 bani pe acţiune

SIF Muntenia a obţinut în 2009 un profit net uşor mai mic decât în 2008, de 82 milioane de lei, şi va distribui 40% din acesta către acţionari. SIF Munteia va avea de plătit, începând cu 1 august, dividende de 7,5 milioane de euro. La finele lunii ianuarie, SIF Transilvania avea în depozite 13 milioane ...

SIFs to pay dividends worth €76 mln

“Large shareholders, who own 30-40 percent of total shares, rapidly collected dividends distributed this year; as did some smaller shareholders. Part of the dividends are those which have not been collected in previous years, as the law forced us to keep these available for three years,” said Petre Szel, President of Muntenia Invest, administrator of ...