Articole cu tag-ul: doliu naţional, Muntenegru, victime

Doliu Național pentru victimele accidentului din Muntenegru

La ora 9.00, în faţa Palatului Cercului Militar Naţional, a fost acordat onorul militar drapelului României, iar apoi acesta a fost ridicat pe catarg, în acordurile imnului naţional.   Ulterior, steagul a fost coborât în bernă, iar cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor accidentului din Muntenegru.   Printre participanţii la ...

Şapte zile de doliu în Venezuela, după moartea lui Chavez

„Funeraliile şi omagiul postum în camera mortuară din holul Academiei Militare (vor avea loc) miercuri, joi şi vineri”, a declarat ministrul venezuelean de Externe Elias Jaua, fără a preciza unde va fi „mormântul creştin” al defunctului.   „Vineri, la ora 10 dimineaţa, vom organiza o ceremonie oficială” la Academia Militară, a precizat Jaua, care le-a ...

Mucenic Ioana

Doliu naţional în Africa de sud

„Naţiunea este în stare de şoc şi în durere”, se arată într-un comunicat al preşedintelui Jacob Zuma. Peste 30 de persoane au fost ucise joi după ce poliţia a deschis focul împotriva unor mineri înarmaţi aflaţi în grevă la o mina de platină, arată The Money Channel.   Este una dintre cele mai sângeroase intervenţii ...