Sumele aferente sancţiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat.
În luna mai 2018, în cadrul ANRE a fost înfiinţată o structură specializată în desfăşurarea de investigaţii pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale, în vederea verificării respectării regulilor de piaţă, precum şi a identificării şi sancţionării comportamentelor care afectează integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie.
”Până în prezent, ANRE a efectuat investigaţii la un număr de 33 producători şi furnizori de energie electrică şi gaze naturale, titulari de licenţă, care desfăşoară activităţi pe piaţa angro de energie, după cum urmează: 17 investigaţii au fost finalizate, din care 14 au fost efectuate la participanţi pe piaţa angro de energie electrică, iar trei la participanţi pe piaţa angro de gaze naturale; 16 investigaţii sunt în curs de desfăşurare, la faza de analiză şi verificare a datelor, informaţiilor şi documentelor aferente fiecărei investigaţii, din care 12 pe piaţa angro de energie electrică, iar patru pe piaţa angro de gaze naturale”, arată ANRE.
Unele investigaţii au fost efectuate la solicitarea Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul Energiei (ACER) şi au avut ca obiect verificarea modului în care participanţii la piaţa angro de energie au respectat/respectă prevederile art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie (REMIT), conform căruia “se interzice manipularea sau tentativa de manipulare a pieţei pe pieţele angro de energie”.
Din cei 17 participanţi la piaţa angro de energie investigaţi, ANRE a sancţionat contravenţional 11 operatori economici cu amenzi în cuantum total de 6,6 milioane lei.
Astfel, pentru încălcarea prevederilor art. 5 din REMIT au fost sancţionaţi şapte furnizori de energie, cu amenzi în cuatum total de 3 milioane lei.
”O parte dintre respectivii participanţi la piaţa angro de energie electrică au fost implicaţi în tranzacţii de tip wash trade, respectiv în tranzacţii considerate 'de spălare de tip A-B-A', iar această formă de conduită în tranzacţionare, dovedită de ANRE cu înscrisuri, constituie 'manipulare de piaţă'. Aceste tranzacţii, ce constau în schimbarea poziţiilor contractuale, sunt calificate ca manipulare de piaţă deoarece sunt de natură a oferi indicaţii false sau înşelătoare privind oferta, cererea sau preţul produsului tranzacţionat”, precizează ANRE.
Alte amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009, coroborate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 543/2013 al Comisiei din 14 iunie 2013, fiind sancţionaţi patru operatori economici titulari de licenţă, cu amenzi în cuatum total de 3,6 milioane lei.
”Aceştia nu şi-au respectat obligaţia de a publica în timp util informaţiile privilegiate datorate cererilor operative de retragere din exploatare a echipamentelor energetice, creând dezechilibru la nivelul funcţionării Sistemului Energetic Naţional, fiind afectate rezervele necesare funcţionării acestuia în condiţii de siguranţă, inducând riscul ca operatorul de transport şi sistem să nu poată asigura cantităţile de energie necesare furnizorilor de energie electrică pentru clienţii finali”, spun reprezentanţii ANRE.
Începând cu data de 25 septembrie 2020, conform ultimelor modificări şi completări aduse Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, sancţiunile aplicate de ANRE au fost majorate, astfel că participanţii la piaţa angro de energie care vor manipula sau vor încerca să manipuleze piaţa angro de energie, vor putea fi sancţionaţi cu amendă în cuantum de 5-10% din cifra de afaceri anuală, fără a mai avea posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii.
”În vederea evitării acestor sancţiuni, ANRE recomandă participanţilor la piaţa angro de energie electrică şi gaze naturale să dea dovadă de un comportament adecvat, în conformitate cu reglementările naţionale şi europene în vigoare”, mai spun ei.