Articole cu tag-ul: finantare europeana

Mihai Barsan

Sens giratoriu suspendat peste centura de nord-est a Ploieştiului. Cât va costa investiţia şi când va fi gata

Un sens giratoriu suspendat, cu o lungime de aproape un kilometru şi cu un inel care va avea peste 280 de metri, va fi construit, în următoarea perioadă, în zona de nord a municipiului Ploieşti, în localitatea Blejoi, investiţia fiind realizată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.     Contractul aferent ...

Mihai Barsan

Tinerii, încurajaţi să iniţieze afaceri în domeniul energiilor necovenţionale printr-un proiect cu finanţare europeană

Managerul proiectului, profesorul Gheorghe Popescu, a declarat joi că acesta se adresează în primul rând tinerilor care vor să desfăşoare o iniţiativă privată, individuală, care au absolvit o facultate sau o şcoală de profil şi care sunt formaţi în domeniul mecano-energetic.   „În momentul de faţă, după anii care i-am parcurs, în doi ani şi ...

Ana Draghici

România va solicita finanţare europeană şi pentru alte proiecte din sectorul transporturi, după metrou

„Într-adevăr acest domeniu, transportul urban, a fost solicitat pentru a fi inclus oficial în Programul Operaţional de Transport, ocazie cu care partea de lucrări de metrou din acest an vor fi decontate din POS Transport, undeva la 80-100 de milioane de euro. Pe de altă parte, sunt şi alte proiecte, în special la sectorul transporturi, ...

Ana Draghici

Daniel Constantin: România este dezavantajată de creşterea cofinanţării la 25% pe proiectele de dezvoltare rurală

‘În perioada 2007- 2013, cofinanţarea statului pe proiectele de dezvoltare rurală a fost de 15%, pe lângă sumele venite de la Bruxelles. Faptul că azi se propune o cofinanţare de 25% cred că va îngreuna foarte tare accesarea de fonduri europene, inclusiv pe zona de dezvoltare rurală, unde lucrurile au mers destul de bine’, a ...

Mihai Barsan

Masteranzi de la UPB ajutaţi să se integreze mai uşor pe piaţa muncii

Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii din Bucureşti remis AGERPRES, proiectul care va fi lansat luni şi care se va desfăşura în perioada 2012-2013 vizează integrarea pe piaţa muncii a tinerilor studenţi masteranzi cu ajutorul stagiilor de pregătire practică în cadrul firmelor de specialitate din domeniul tehnologia informaţiei.   Prin intermediul proiectului ”Cariera ta ...

Care va fi principalul motor de creştere în construcţii

Potrivit estimărilor din studiu, cifra de afaceri din sectorul construcţiilor civile s-a majorat anul trecut cu 16%, la 35 miliarde lei (8,3 miliarde euro), în special datorită proiectelor de infrastructură rutieră, segment care şi-ar putea menţine trendul ascendent până în 2015.   Construcţiile rezidenţiale şi nerezidenţiale au înregistrat scăderi anul trecut şi rămân într-o situaţie ...

Finantarea Greciei nu va înceta dacă aceasta iese din zona Euro – VIDEO

Potrivit planurilor Ministerului german de Finanțe, care ia în calcul ieșirea Greciei din zona euro, sumele de la EFSF care ajung direct la bugetul elen vor fi oprite. Însă miliardele obținute în urma obligațiunilor suverane vor continua să fie acordate Atenei, pentru a atenua șocul renunțării la moneda unică. Totodată, măsura ar permite Băncii Centrale ...

Money.ro

Soluţia pentru credite ieftine şi facilităţi fiscale: întreprinderea socială

Ministerul Muncii vrea să reglementeze organizarea şi funcţionarea întreprinderilor care activează în zona economiei sociale, printr-un proiect de lege, aflat în dezbatere publică pe pagina oficială a Ministerului Muncii. Economia socială vizează incluziunea socială şi profesională a persoanelor din categorii vulnerabile. Vorbim despre persoane cu dizabilităţi, romi, tineri peste 18 ani care ies din sistemul ...