Articole cu tag-ul: CNVM, emisiune de obligatiuni, Flamingo, Flamingo International, obligatiuni, recapitalizare, titluri

Flamingo începe pe 3 decembrie procedura de emisiune de obligaţiuni

Proiectul de recapitalizare a companiei prin emisiunea de obligaţiuni a fost iniţiat în vara acestui an, dar a fost întârziat mult din cauza grevei magistraţilor şi a unei acţiuni în instanţă inițiată de un fost acţionar al companiei, fondul QVT. Flamingo International a raportat o pierdere de 35 de milioane de lei la 9 luni, ...

Flamingo şi-a adâncit de 10 ori pierderile la 9 luni

Astfel, din activitatea de exploatare, rezultatul afişat reprezintă o pierdere de 24,5 mil lei, faţă de un mic profit în acelaşi interval din 2008. Flamingo International a raportat o pierdere dublă din activitatea financiară, de aproape 11 milioane de lei. Astfel rezultatul final este o pierdere de 10 ori mai mare faţă de acelaşi interval ...

Selgros cere insolvenţa Flamingo International, pentru o datorie de aproape 70.000 lei

„Selgros nu a iniţiat nici un demers pentru a clarifica datoriile reciproce existente între societăţile noastre înainte de demararea acestei acţiuni”, se arată în comunicatul transmis de Flamingo. „Între Flamingo şi Selgros a existat o colaborare de lungă durată, Flamingo având calitatea de furnizor de produse IT şi electrocasnice, iar Selgros având calitatea de beneficiar, ...

QVT Fund renunţă la procesul cu Flamingo Internaţional

Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs. Luna trecută, fondul de investiţii QVT şi-a vândut aproape în întregime participaţia de 22% firmei Midfair Management Services, care are sediul în magazinul Unirea, deţinut de familia Adamescu. Anterior, fondul american de investiţii QVT a cerut în instanţă anularea deciziilor luate în adunarea generală a Flamingo Internaţional din ...

Alexander Adamescu i-a luat locul lui Dragoş Simion la conducerea Flamingo (video)

„Alinierea intereselor acţionarilor pe un singur plan de relansare a fost obiectivul meu principal în ultimele nouă luni. Consider că acest obiectiv a fost îndeplinit, compania deblocând astfel accesul la noi resurse financiare atât din piaţa de capital, cât şi de la bănci. Sincronizat cu structura acţionarială actuală, consider că un nou ciclu de dezvoltare ...

Un pachet de 21,96% din Flamingo (FLA), identic cu deţinerea QVT, a fost transferat luni la Bursă

Pachetul de 171,1 milioane acţiuni Flamingo este identic cu cel deţinut de fondul american de investiţii QVT Fund, fiind transferat prin intermediul unei tranzacţii negociate (deal), la un preţ de 0,03 lei/unitate, egal cu cotaţia din piaţă, stabilită la finalul săptămânii trecute. La ultima raportare, QVT deţinea 21,96% din acţiunile Flamingo. La începutul lunii, QVT ...

QVT Fund a cerut în instanţă anularea decizilor AGA din 17 august de la Flamingo International

Contactaţi de NewsIn, reprezentanţii Flamingo au spus că nu au nimic de comentat în urma cererii depuse în instanţă de QVT Fund, în condiţiile în care 80% din acţionari au votat în favoarea conducerii, un tribunal nu poate să anuleze deciziile luate de acţionarii unei companii private. Comerciantul de produse electronice va emite obligaţiuni de ...

Flamingo International a raportat o pierdere de 12 ori mai mare, în S1

Cifra de afaceri a companiei s-a contractat cu 23%, până la 369 de milioane lei. Rezultatul slab al companiei vine în contextul în care pierderea operaţională a urcat de 12 ori, iar cea financiară de aproape 8 ori.  Titlurile Flamingo au revenit astăzi la Bursa de Valori Bucureşti după două şedinţe de absenţă, pentru desfăşurarea ...

Flamingo International vrea să emită obligaţiuni de 29 milioane lei pe cinci ani

Rata anuală nominală a dobânzii pentru obligaţiunile convertite în acţiuni ar urma să fie de 37,973%, iar cea pentru obligaţiunile neconvertite – de 10%, în condiţiile în care dobânda se capitalizează şi se calculează anual. „Dobândă aferenta pentru întreaga perioadă de cinci ani este scadentă la oricare dintre datele de conversie, în cazul în care ...