Articole cu tag-ul: finanțare, garantie de stat, MFP, Oltchim

Mihai Barsan

MFP: Acordarea unei garanţii de stat de 40 milioane euro companiei Oltchim era inoperabilă

Precizările MFP vizează afirmaţiile senatorului Dan Radu Ruşanu privind neasumarea responsabiliăţii politice de către MFP pentru acordarea unei garanţii de stat în valoare de 40 milioane euro, care ar fi condus la evitarea eşecului privatizării Oltchim.   MFP precizează că nu a acordat această garanţie ‘nu din lipsa asumării responsabilităţii politice’, ci dimpotrivă, ca ‘efect ...

Garanţia de stat pentru Ford a fost semnată. Aşteptăm 250.000 de maşini pe an (VIDEO)

Foto: Bogdan Alexandru Bârliga, MONEY.ro „Este o zi memorabilă pentru Ford, nu doar în România, ci şi global, pentru că astăzi facem un pas spre transformarea fabricii din Craiova într-una performantă la nivel internaţional. Mulţumesc guvernului român pentru garanţia dată, pentru că fără aceasta nu am fi reuşit să luăm acest împrumut. Vom folosi aceste ...

Acordul de garanţie de stat pentru împrumutul luat de Ford de la BEI va fi semnat astăzi

Din partea BEI, va participa vicepreşedintele instituţiei financiare europene, Matthias Kollatz Ahnen. Pe 29 decembrie, premierul Emil Boc anunţa că Executivul va ratifica memorandumul privind acordarea de garanţii de stat companiei Ford, pentru ca firma americană să-şi poată desfăşura proiectele. Guvernul a decis să acorde producătorului de automobile o garanţie de 320 de milioane de ...

Ce face Guvernul la sfârşit de an. Intră şi vezi deciziile Cabinetului Boc (VIDEO)

Înregistrarea firmelor va trece sub control administrativ la Registrul Comerţului Guvernul a aprobat în sedinţa de marţi un proiect de ordonanţă privind trecerea unor competenţe printre care cea de înregistrare a firmelor de la judecătorul delegat la directorii oficiilor Registrului Comerţului. Românii au 45 de zile să-şi înmatriculeze fără taxă maşinile Euro 4 aduse până ...

Guvernul a ratificat memorandumul privind acordarea de garanţii de stat pentru Ford

 Pentru asta, Executivul va promova un memorandum pentru aprobarea raportului de negociere, iar ulterior – un act normativ privind acordarea acestei garanţii. Mecanismul acordării garanţiilor de stat este văzut de Guvern ca o măsură de sprijn pentru firmele româneşti şi străine. Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site ...

CE a iniţiat o investigaţie aprofundată privind garanţia de stat de 49,6 mil. euro pentru Oltchim (VIDEO)

Comisia are îndoieli referitoare la conformitatea garanţiei de stat, care urmează a fi emisă în cadrul unei scheme de ajutor existente, aprobată de către Comisie pe data de 5 iunie 2009, cu dispoziţiile Cadrului temporar pentru măsurile de ajutor de stat destinate economiei în perioada crizei, astfel cum a fost modificat pe data de 25 ...

Garanţia pentru RAFO, cosmetizată în acordul cu FMI

Astfel, garanţia anunţată de Emil Boc, de 330 mil. euro pentru RAFO (sau doar 264 mil. euro, potrivit RAFO), nu poate fi acordată decât dacă statul schimbă destinaţia prevăzută iniţial sau obţine o nouă concesie din partea Fondului. FMI a publicat ieri scrisoarea de intenţie trimisă de România după ultima evaluare. Statul s-a angajat oficial ...

C. Corâci: Compania Rafo ar putea fi reprivatizată dacă va fi ajutată de stat (video)

„După părerea noastra nu este in avantajul companiei, si asta pentru ca acest program care vizeaza Arpechim, a fost elaborat acum 20 de ani. Probabil acum 20 de ani acest program functiona eficient, dar in situatia din prezent piata s-a schimbat, tehnologia a evoluat”, a declarat directorul de dezvoltare PCC,  Wojciech Zaremba Preşedintele Uniunii Generale ...

Boc: Guvernul va acorda o garanţie de stat de 330 mil. euro pentru Rafo Oneşti (video)

VEZI VIDEO În cadrul reuniunii, Executivul a mai decis modificarea legii privind referendumul. Decizia va permite desfăşurarea consultării privind Parlamentul unicameral în ziua alegerilor prezidenţiale, pe 22 noiembrie. „Am adoptat un memorandum prin care Guvernul îşi arată disponibilitatea de a acorda o garantie de stat in valoare de 330 milioane de euro pentru Rafo Oneşti ...