Articole cu tag-ul: Butunoiu, George Butunoiu, inlocuire, joburi, recrutare, resurse umane, România

Butunoiu: Managerii pleacă de nevoie

Potrivit acestuia, unii manageri sunt nevoiţi să plece pentru că businessul se duce de râpă şi încearcă să nu se înece odată cu el, alţii pentru că li s-au redus veniturile foarte mult. Mai sunt câţiva, destul de puţini, care pleacă ademeniţi de salarii mai mari în alte firme, însă nici asta nu e un ...

George Butunoiu: Banii dumneavoastră sunt pe strada Beller (pe partea dreaptă)

Pe partea dreaptă a străzii Beller sunt mai multe restaurante şi cafenele, unele lângă altele. Toate au primit aprobarea să-şi facă terase pe trotuar, cu aceeaşi lărgime, din considerente democratice şi estetice, spaţiul fiind destul de îngust. Evident, aproape nimeni nu a rămas doar în perimetrul care i-a fost alocat. Din partea cealaltă, dinspre stradă, ...

Top 10 salarii: criza a adus petroliştii pe primul loc

În luna august, câştigul salarial mediu net din domeniul rafinării petrolului a fost de 3.370 lei, fiind cel mai mare din rândul activităţilor din economia naţională, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Petroliştii sunt urmaţi de personalul din transporturile aeriene, cu 3.326 de lei şi de angajaţii din intermedieri financiare cu 3.295 de lei ...

Mai puţine femei au funcţii de conducere la stat decât în privat

"Nu ştiu cum stau lucrurile la stat, dar în ceea ce priveşte sectorul privat, în cei 18 ani de când fac recrutare nu am văzut niciun fel de discriminare, nici la angajare şi nici în ceea ce priveşte pachetul salarial. Contează reputaţia omului, iar companiile caută oameni valoroşi, nu am văzut niciun angajator să renunţe ...

Care sunt motivele pentru care pleacã atât de mulţi manageri

“Firmele profită de situaţie pentru a-şi înlocui angajaţii, fie pe cei slabi, fie pe cei medii sau chiar buni cu unii şi mai buni, la orice nivel: top, middle, entry. De regulă, înlocuiesc un angajat fie cu unul mai bun, dar care vine pe acelaşi salariu, fie cu unul la fel de bun, dar care ...

De ce pleacă managerii

„Firmele profită de situaţie pentru a-şi înlocui angajaţii, fie pe cei slabi, fie pe cei medii sau chiar buni cu unii şi mai buni, la orice nivel: top, middle, entry. De regulă, sau înlocuiesc un angajat cu unul mai bun, dar care vine pe acelaşi salariu, fie cu unul la fel de bun, dar care ...

Universităţile private ameninţate cu desfiinţarea

„Eu am adresat ARACIS-ului rugămintea de a veni la dumneavoastră să facă evaluarea şi să ne spună dacă aveţi logistica necesară pentru acoperirea cifrei de şcolarizare pe care o anunţaţi. Le-aţi trimis o scrisoare că nu-i primiţi”, a declarat la Business Box ministrul Educaţiei şi Cercetării, Ecaterina Andronescu. „Eu i-am rugat să intre în legalitate. ...

Managers wait six months for jobs with 30% less pay

This is what a job demand announcement by a top or middle manager hit by the crisis wave in Romania. While many companies were forced to make layoffs in order to survive, others are taking advantage of the supply on the labor market to replace poor-performing managers. “Many companies are taking advantage of the crisis ...