Articole cu tag-ul: Guvern, Ioana Muntean, ordonanta de urgenta

Money.ro

Guvernul va promova OU privind pensiile militare până la începutul sesiunii parlamentare

Parlamentul va relua lucrările marţi, 1 februarie.   Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că Guvernul intenţionează să se reunească în şedinţă specială, pentru a aproba această ordonanţă de urgenţă.   Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după o întâlnire cu premierul Emil Boc, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ministrul de ...

Money.ro

Indemnizaţiile reprezentanţilor statului în CA şi AGA ar putea fi diferenţiate în 2011

Muntean a precizat că decizia va fi luată în februarie când Executivul îşi propune să aprobe bugetele acestor companii pe anul 2011. Până atunci, nivelul indemnizaţiilor rămâne cel din 2010, adică membrii consiliilor de administraţie au indemnizaţia limitată la 1% din indemnizaţia directorului-general, aceasta din urmă neputând depăşi nivelul salariului unui secretar de stat.   ...

MFP: Guvernul va economisi 500 mil. lei în 2012 prin noile condiţii pentru concediul maternal

„Potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanţe, impactul bugetar al acestei măsuri pentru anul 2011 va fi de aproximativ 100 milioane lei, dar pentru anul 2012 Ministerul de Finanţe se aşteaptă ca statul să cheltuie mai puţin cu aproximativ 500 milioane lei”, a spus oficialul guvernamental. Surse din Ministerul Finanţelor au declarat agenţiei MEDIAFAX că ...

Guvern: Legea salarizării unitare va fi aprobată luni

Surse participante la şedinţa de guvern au declarat aneterior agenţiei Mediafax că premierul Emil Boc i-a anunţat pe miniştri că forma finală a Legii salarizării unitare va fi negociată în zilele imediat următoare cu Fondul Monetar Internaţional, după care va fi aprobată de Guvern în şedinţă specială, programată pentru luni, şi transmisă imediat la Parlament. ...

Guvern: Stimulentele financiare vor fi acordate pe baza performanţei până la finele anului

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, miercuri, Parlamentului, cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea OUG 1/2010 privind stimulentele, apreciind că aceasta creează discriminări în rândul salariaţilor din administraţia publică, încălcând în mod vădit principiile salarizării unitare.   Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat agenţiei Mediafax că va analiza această tergiversare a ...

Guvernul a aprobat cadrul legal pentru înfiinţarea Sistemului Naţional de Informare privind Vizele

Potrivit oficialului guvernamental, crearea acestui sistem informatic, compatibil şi interconectat cu sistemul european, va permite consultarea şi schimbul de date cu celelalte state membre cu privire la cererile de vize, în scopul prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii interne a fiecăruia dintre statele membre. Se va îmbunătăţi, de asemenea, şi controlul la frontierele României, care sunt ...

Proiectul bugetului de stat este aproape finalizat, partea de cofinanţare este componentă majoră

„Proiectul bugetului este aproape gata, dar încă se mai poartă discuţii între Ministerul de Finanţe şi celelalte ministere iar partea de cofinanţare reprezintă o componentă majoră a bugetului de stat”, a precizat miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, purtătorul de cuvânt Ioana Muntean. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) Gheorghe Gherghina preciza ...

Autorităţile se contrazic în privinţa veniturilor care trebuie impozitate

Ion Busuioc, director în cadrul ANAF, a declarat, aseară, la Business Box, că prevederile ordonanţei privind modificarea Codului Fiscal se referă la impozitarea veniturilor încasate în luna precedentă, nu la cele contractate. Trăim într-un adevărat haos fiscal, în care autorităţile se contrazic de la zi la alta, afirmă expertii in fiscalitate. Vicepreşedintele Comisiei de buget-finanţe ...