MIHAI TATULICI: „Nu mai e vremea mea. Eu nu mai sunt în actualitate”

Aveam câțiva ani de viață când mă uitam la televizor la „Veniți cu noi pe Programul 2!” Deci, chiar asta făceam – mă uitam la televizor. Că de priceput, l-am priceput pe Mihai Tatulici când apărea la Realitatea TV. Și l-am cunoscut când m-a dirijat, puțin, în proiectul Money TV. Aveam deja câțiva ani de … Read more

OCTAVIA GEAMĂNU: „Trăiesc cu încredere în ziua de mâine, în Dumnezeu și în viață”

S-a născut în Timișoara, a descoperit presa la Târgu Jiu și a simțit că în București își va găsi dragostea. Peste timp i s-a confirmat chemarea, printr-o poveste despre care acum spune că „a avut mai multe șanse să nu fie, decât să fie ce e azi”. Octavia Geamănu a intrat în casele românilor prezentând … Read more

Actele de violenţă la adresa ziariştilor umbresc Ziua mondială a libertăţii presei

Numai în primele patru luni din 2013 au fost asasinaţi 17 jurnalişti, dintre care şapte în Siria, patru în Pakistan, trei în Brazilia, doi în Somalia şi unul în Turcia, potrivit datele furnizate de Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) care cuprind numai cazurile în care s-a confirmat că motivul a fost legat de munca lor. … Read more

Prof. dr. Marian Petcu: Presa românească de azi se află în căutarea propriei identităţi (interviu)

Prof. dr. Marian Petcu apreciază apariţia acestei lucrări enciclopedice drept o sărbătoare pentru meseria de jurnalist, pentru că „puţine profesii se bucură de aşa ceva”, o formă de a omagia împlinirea a 280 de ani de existenţă a presei în spaţiul cultural românesc.   Domnule profesor, luni se lansează „Istoria jurnalismului din România în date”. … Read more

Stirile zilei din marketing – Cosmote ofera viteze de descarcare de pana la 43,2 Mbps

» Cosmote ofera viteze de descarcare de pana la 43,2 Mbps in 74 de orase din taraCosmote Romania ofera acum servicii de tehnologie avansata, cu viteze de descarcare de pana la 43,2 Mbps, precum si o acoperire 3G mai extinsa, in mai multe zone din tara, informeaza un comunicat emis de companie. Viteza de descarcare … Read more

Ziarist american suspendat pentru plagiat

Ziaristul a admis că a copiat din săptămânalul newyorkez în ultima sa cronică publicată în Time şi într-o variantă scurtată şi pe site-ul CNN.   ‘Media au dezvăluit că paragrafe din cronica mea din Time de săptămâna aceasta prezentau similitudini cu paragrafe din eseul semnat de Jill Lepore apărut în ediţia din 23 aprilie a … Read more

Premiile Pulitzer 2011: Los Angeles Times şi The New York Times, marii câştigători

Premiul în serviciul publicului, obţinut de Los Angeles Times, al cărui editor si-a declarat falimentul în 2008, a fost acordat unui reportaj care a demascat corupţia din oraşul californian Bell. În urma anchetei, aleşii care îşi stabiliseră salarii exorbitante au fost arestaţi. Jurnaliştii de la The New York Times, au fost recompensaţi pentru cel mai … Read more

Astăzi şi mâine are loc, la Piteşti, al III-lea Congres naţional de istorie a presei

Tema acestei ediţii este “Presa locală şi regională, în context european”. Sunt reprezentate la Congres 21 de universităţi, trei institute ale Academiei Române, redacţii, biblioteci publice, muzee şi unităţi arhivistice. Lucrările se desfăşoară în cadrul secţiunilor: presă scrisă, audiovizual, teorie şi metodă în cercetarea istoriei presei, presa din diaspora, micromonografii de ziare-reviste, jurnalism cultural. The … Read more