Articole cu tag-ul: Kuweit, pretul motorinei, scumpire kerosen

Tara care a triplat pretul motorinei

Conform anunţului ministrului Planificării, Hind al-Sabeeh, preţul unui litru de motorină şi kerosen a fost majorat de la 0,055 dinari (19 cenţi USA) până la 0,170 dinari (59 cenţi USA). Cu toate acestea, foarte puţini consumatori din Kuweit utilizează motorină sau kerosen preferând benzina, al cărei preţ a rămas neschimbat la 22 de cenţi. De ...

Anghel Alexandru

Șeicii din Kuweit vor să investească în nordul țării

Mubarak Mohammed Faleh Al Suhaijan s-a întâlnit cu subprefectul Bogdan Abălași cu care a discutat posibilităţile pe care le au la dispoziţie oamenii de afaceri din Kuweit pentru a investi în regiune.   Ambasadorul statului Kuweit s-a aflat pentru prima dată în Iaşi. Partea română şi cea din Kuweit au discutat, printre altele, despre oportunităţi de ...

Anghel Alexandru

Țara unde primești bani de la stat fără să muncești

Un mic stat situat pe Peninsula Arabică, având o populație doar de două ori mai mare decât Bucureștiul, este al cincilea cel mai bogat din lume. Este vorba despre Kuweit, unde majoritatea celor aproape 4 milioane de locuitori nu muncesc nu pentru că nu au de lucru, ci pentru că țara este într-atât de bogată ...

Ana Draghici

Emirul Kuweitului a dizolvat Parlamentul

Televiziunea a precizat că şeicul a promulgat un decret referitor la ‘dizolvarea Parlamentului din 2009’.   Această măsură este una din cele mai importante revendicări ale opoziţiei kuweitiene şi ea deschide calea către organizarea de alegeri anticipate, pentru a doua oară în acest an şi a şasea oară în ultimii şase ani, menţionează France Presse. ...

Mucenic Ioana

5 ţări în care nu există impozit pe venit

Impozitele pe venit sunt o sursă imensă de încasări pentru guvernele din toată lumea, iar dezbaterile pe tema taxelor sunt un subiect fierbinte în campania prezidenţială din Statele Unite.   Există însă şi câteva ţări unde poţi fi 100% sigur că nu vei plăti niciun impozit pe venit. Cnbc.com a alcătuit o listă cu cinci ...

Sorin Simon

Guvernul din Kuweit a demisionat

Kuweitul, unul dintre cei mai mari producători de petrol la nivel mondial, este de mai multe luni scena unor manifestaţii la care se solicită demisia premierului suspectat de corupţie în urma transferului de fonduri publice în bănci din străinătate. Opoziţia a făcut apel pentru participarea luni seară la un protest de amploare în centrul capitalei ...

Sorin Simon

Specialiştii români, primii pe lista angajatorilor din Kuweit, China şi Puerto Rico

Majoritatea posturilor vizează personalul medical, specialiştii IT şi inginerii, iar multe dintre ofertele de angajare vin din Kuweit, Afganistan, China sau Puerto Rico, potrivit unei statistici realizate de reprezentanţii site-ului de recrutare BestJobs. „Pe lângă joburile în străinătate care nu necesită o pregătire specială pentru îndeplinirea atribuţiilor, de exemplu posturi sezoniere in agricultură şi servicii ...

Sorin Simon

Italienii de la ENI, anchetaţi pentru luare de mită, în schimbul acordării de contracte în Irak şi Kuweit

Procurorii au anchetat societatea timp de şase luni şi au descoperit că mari companii italiene din domeniul ingineriei sau construcţiilor au oferit mită managerilor Eni, în schimbul unor contracte în valoare de miliarde de dolari în Irak şi Kuweit. Parchetul din Milano ar suspecta companii italiene importante, precum Bonatti, Ansaldo, Renco, Elettra Energia sau Elettra ...

Money.ro

România a exportat în primul trimestru mai mult în state din afara UE, precum Kuweit şi Canada

„Creşterea exporturilor este mai pronunţată în afara UE, având ca medie 51,6%, faţă de exportul intracomunitar, de 35,2%, menţinând tendinţa crescătoare a ponderii ţărilor non-UE în exportul românesc”, se spune în comunicat. Ţările în care România a exportat cel mai mult sunt Kuweit şi Canada, cu o creştere de 324%, urmate de Iordania (222%), Arabia ...

Money.ro

Oportunităţile de cooperare economică, punctate în cursul vizitei preşedintelui Băsescu în Kuweit

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, cu prilejul deplasării în Kuweit, preşedintele Băsescu a avut convorbiri cu Şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, emirul Statului Kuweit, ocazie cu care şeful statului „a reiterat interesul României faţă de consolidarea şi dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii de activitate de interes comun, în special în sectorul economic”. „Conform celor ...