Articole cu tag-ul: Covasna, instanță, legal, primărie

Nafureanu Dana

Vin alegerile, pe cine votam

Parlamentul este institutia care se afla la putere in acest moment, daca luam in considerare ultimele evenimente politice din tara noastra.   Dar cine sunt membrii acestei institutii? Si, mai exact, ce fac ei, cat de dedicati sunt ei fata de munca pentru care au fost alesi?   Parlament Econtext isi indreapta atentia asupra Parlamentului. ...

Mucenic Ioana

Consumul de canabis a fost legalizat în Colorado

Potrivit cotidianului Denver Post, propunerea a fost aprobată cu 52,7 la sută din voturi pentru faţă de 47,3 la sută împotrivă (din cele peste 50 la sută de buletine numărate), în timp ce CNN şi NBC anunţau 53 la sută din voturi pentru apărătorii acestei propuneri (puţin peste 42 la sută din buletinele numărate).  

Mihai Barsan

Chiţoiu: Din punct de vedere legal, licitaţia pentru privatizarea Oltchim a fost absolut corectă

„Din punct de vedere legal, este o licitaţie absolut corectă. Tot procesul de privatizare a fost conceput de un consultant de privatizare care se numără printre cele mai mari companii din domeniu – PricewaterhouseCoopers, în colaborare cu OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie – n.r). Nu avem nicio vină dacă nu se va ...

Cât de mult se bucură avocaţii de efectele crizei

Se pare ca, in 2010, piata de avocatura din Romania a atins, in totalul ei, 160 milioane de euro, nivel similar cu cel din 2009, ne-a declarat intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru Ziare.com, Stefan Boboc, avocat coordonator „Boboc&Asociatii”. Pentru 2011, business-ul arata ceva mai promitator, avand in vedere ca avocatii se asteapta ca acesta ...

CCR: Prevederile legale privind atacul câinilor asupra unei persoane au deficienţe de redactare

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, pe 6 iulie, că articolul 11 al Ordonanţei de Urgenţă 55/2002, care prevede pedeapsa cu închisoarea pentru proprietarii câinilor, în cazul în care aceştia atacă sau provoacă moartea altor persoane, este neconstituţional. În motivarea deciziei, Curtea arată că primul alineat al articolului, potrivit căruia „Neluarea măsurilor de prevenire ...

10 lucruri pe care avocatul nu ţi le spune niciodată

1. Nu ştiu legea, dar îi ştiu pe judecători. Nici ei nu prea ştiu legea. 2. Poţi să câştigi procesul dar să nu obţii nici un ban. Depinde de cât e de solvabilă partea adversă. De-aia îţi cer onorariul înainte. 3. Ştiu zece avocaţi mai buni şi mai ieftini ca mine. Tu nu-i ştii, de-aia ...

Apple reclamă Nokia la Comisia Internaţională pentru Comerţ din Statele Unite

„Nokia a va studia plângerea când va o primi şi se va apăra în continuare cu hotărâre”, a declarat un purtătorul de cuvânt al grupului finlandez. La finele lunii decembrie, Nokia a depus, de asemenea, o sesizare la Comisia Internaţională pentru Comerţ din Statele Unite, acuzând încălcarea a şapte patente ale sale. „O bătălie juridică ...

Cine sunt clienţii tai? Evaluează-ţi juridic partenerii de afaceri

Procesul de vânzare nu se încheie odată cu semnarea contractului. Pentru a te asigură că vei încasa banii la timp e necesar să îţi faci temele înainte. Cine este persoana cu care semnăm contractul? Cum o identificăm? Răspunsul la aceste întrebari este foarte important iar dacă nu-l cunoşti rişti să închei contractul cu persoane juridice ...