Articole cu tag-ul: CAS, consultaţii, Cseke Attila, lucian duta, Medici, medici de familie, pacienți, protest

Sorin Simon

Medicii de familie au cedat. Nu vom plăti consultaţiile

Liderii celor două Organizaţii ale medicilor de familie au anunţat că au renunţat la protest, chiar dacă nu au obţinut banii de care aveau nevoie pentru ca niciun cabinet să nu aibă de suferit. Medicii de familie a încheiat, vineri dimineaţa, un contract care prevede ca bolnavii cronici pot fi consultaţi la medicul de familie ...

Marian Manolache

Medicii de familie renunţă la protest şi semnează noile contracte

Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie a spus că negocierile privind prevederile noilor acte normative vor continua în perioada următoare şi speră că vor fi găsite soluţii.   Mihăilă a precizat că medicii de familie au decis să semneze contractele pe 2011 pentru că pacienţii nu au nicio vină. „Le mulţumim pentru că ne-au fost alături”, ...

Money.ro

Medicii de familie: Depunerea dosarelor nu presupune acordul implicit de semnare a contractelor

Reprezentaţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au participat la „prima încercare de deschidere a dialogului cu CNAS la iniţiativa Ministerului Sănătăţii”, astfel cum descriu întâlnirea de miercuri de la MS.   În cadrul acestei întâlniri au fost abordate cele mai importante probleme ...

Marian Manolache

Medicii de familie: Pacienţii ar putea fi taxaţi din 15 iunie

„La ora 14.00 ne întâlnim cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă. Sperăm să ajungem la un numitor comun privind contractul cadru, iar pacienţii să nu fie puşi în situaţia să scoată bani din buzunar”, a declarat, miercuri, preşedintele Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie (FPMF), dr. ...

Money.ro

CNAS: Un sfert dintre medicii de familie au semnat actele adiţionale la contractul cadru

Cele mai multe acte adiţionale privind asistenţa medicală primară pentru iunie au fost încheiate în Bucureşti (268) şi în judeţele Vâlcea (223) şi Braşov (217), potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Până marţi, în judeţele Vrancea şi Mureş au fost încheiate doar câte patru contracte pe acest tip de asistenţă medicală. Medicii de ...

Money.ro

CNAS: Medicii care preiau pacienţii celor care refuză să semneze contracte, plătiţi pentru servicii

„Noi aşteptăm medicii de familie să vină să semneze, ăia care într-adevăr înţeleg, pentru că – încă o dată vă spun – există un potenţial de creştere la 50% – 60% la unii medici în actualele condiţii ale acestei norme. Medicii care vor prelua pacienţii doctorilor care refuză să semneze contractele vor fi plătiţi per ...

Money.ro

Medicii de familie cer intervenţia premierului Emil Boc în dezamorsarea conflictului cu CNAS

„Cerem oficial medierea primului ministru, pentru ca situaţia să se îndrepte pe drumul bun”, a precizat dr. Doina Mihăilă, în cadrul unei dezbateri publice, privind asigurarea asistenţei medicale în România în absenţa CNAS. De asemenea, medicii de familie au precizat că vor cere în instanţă anularea actelor adiţionale de furnizare de servicii medicale, medicamente şi ...

Money.ro

Boc: Pot fi găsite soluţii punctuale pentru medicii de familie, dar contractul cadru trebuie semnat

„Sunt convins că ministrul Sănătăţii va continua dialogul cu medicii de familie”, a spus Boc, la postul B1 TV.   Medicii de familie nu au niciun motiv să refuze semnarea contractului cadru de asistenţă medicală, deoarece, din punctul de bedere al Ministerului Sănătăţii, toate problemele au fost soluţionate, a declarat, miercuri, la Guvern ministrul de ...

Money.ro

Cseke: Medicii de famili nu au motiv să nu semneze acordul-cadru cu CNAS

„Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii, nu sunt motive pentru un refuz al semnării acordului-cadru de către medicii de familie. Practic, toate problemele ridicate de medicii de familie sunt soluţionate ori prin modificarea contractului-cadru publicat ieri în Monitorul Oficial, ori prin normele la acest contract care se publică astăzi”, a afirmat Cseke Attila. Acesta ...

Money.ro

CASMB prelungeşte cu o lună contractul din 2010. Medicii de familie nu renunţă la protest

Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) arată, miercuri, într-un comunicat de presă, că în luna iunie 2011 activitatea furnizorilor de servicii medicale cu care se află în relaţii contractuale se desfăşoară în baza actelor adiţionale la contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pentru anul 2010.   Reprezentanţii CASMB ...