Articole cu tag-ul: birouri, chiriași, chirii, City Business Center, fonduri europene, investiție, jucatori, milioane euro, modatim, sediu, venituri

Dragos Cabat

O firmă din Timişoara face clădiri de birouri cu bani de la UE

Cu o suprafaţă închiriabilă de 9.500 mp, clădirea va fi dată în folosinţă în 2012 şi presupune o investiţie de 11 milioane de euro, din care aproximativ jummătate reprezintă finanţare din fonduri europene, potrivit unui anunţ al companiei.   De asemenea, pentru 2010, compania a înregistrat venituri din chirii de 2,6 milioane de euro. “Veniturile ...

Dragos Cabat

Cea mai mare daună plătită din istoria pieţei de asigurări din România: 13 mil. euro

Pagubele au fost estimate la valoarea de 55.250.000 lei, adică peste 13 milioane euro.   “Confirmăm faptul că am plătit către clientul nostru, Niro Investment, care deţine centrul comercial „Dragonul Roţu”, suma de 55.250.000 lei, în data de 4 martie 2011. Suma a fost stabilită în urma unui proces de negociere între cele două părţi, ...

Patriciu a mai pompat 40 mil. euro în Adevărul Holding

În 3 martie, asociaţii Adevărul Holding SRL, Dinu Patriciu şi S.C. Adevărul Distribuţie SRL, au aprobat raportul de majorare de capital social al societăţii cu suma de 176.549.917 lei, potrivit anunţului publicat în Monitorul Oficial.   Suma de peste 176 mil. lei reprezintă echivalentul a 29,97 mil. euro(calculat la cursul BNR de 4,2261 lei/euro), 15,160 ...

Sorin Simon

Falimentul Blue Tower suspendat. Mai e nevoie de 5 mil. euro pentru finalizarea blocului

“Am atacat decizia de faliment în instanţă şi aşteptăm soluţionarea. Încă nu s-a ajuns la stadiul de vânzare. Se caută şi un investitor, pentru că e nevoie de bani pentru continuarea proiectului”, a declarat pentru Money.ro, Cristina Nedelcu, avocatul intern al companiei Copper Beech. Compania a acumulat datorii de 27 de milioane de euro, cel ...

Dragos Cabat

Cora face trei malluri cu 300 mil. euro. Vezi cum arată primul

Lucrările de construcţie au fost demarate în luna decembrie a anului trecut, iar oficialii estimează că proiectul Corall va fi inaugurat în a doua jumătate a anului viitor.   Corall va avea o suprafaţă de 150.000 mp construiţi şi repartizaţi pe patru niveluri: subsol, parter şi două etaje. Princiala ancoră va fi un hypermarket Cora ...

Money.ro

Dezvoltatorul megamall-ului de la Casa Radio şi-a suspendat activitatea. Avea proiecte de 2 mld.euro

Companiile Plaza Centers N.V. şi Plaza Centers Management B.V., în calitate de asociaţi ai Central Plaza SRL din Bucureşti, au decis la începutul lunii ianuarie ca activitatea firmei să fie suspendată pentru o perioadă de trei ani, începând cu data de 15.01.2011.   Plaza Centeres, controlată de omul de afaceri israelian Mordechay Zisser, intenţiona să ...

Mega Mall-ul din cartierul bucureştean Pantelimon se construieşte în 2012

  Pe masa Comisiei Tehnice de Urbanism a Primăriei Capitalei se află PUZ-ul centrului comercial pentru obţinerea avizului de urbanism, dezvoltat de compania Real 4 You. De asemenea, în urmă cu câteva săptămâni, reprezentanţi ai companiei Kramer+Wagner, care se ocupă de închirierea spaţiilor, au declarat pentru Money.ro că ritmul de închiriere decurge “normal”.     ...

Vezi cât de mult a vândut IKEA

“Faptul că am reuşit să reducem preţurile cu 12% în medie pe toată gama de produse a magazinului începând de la 1 septembrie 2010, înseamnă un nou pas în misiunea noastră de a fi alături de cei mai mulţi oameni. Ne dorim ca în anul următor şi mai mulţi români să-şi dorească şi să-şi permită ...