Articole cu tag-ul: acord, Alistair Darling, bani, canada, deficit bugetar, dolari, Elveția, Franța, Germania, limita, Marea Britanie, ministrul britanic de finante, moody's, moody-s-1, Noua Zeelanda, rating, SUA, test

Moody’s: Ratingurile acordate SUA şi Marii Britanii testează limitele categoriei ‘AAA’

Statele Unite şi Marea Britanie au ratinguri „reziliente”, potrivit terminologiei Moody’s, în timp ce Germania, Franţa şi Canada au ratinguri „rezistente”, au anunţat marţi analiştii conduşi de Pierre Cailleteau, în cadrul unui raport. Niciuna dintre ţările cu calificativ maxim nu este clasată ca „vulnerabilă” şi nu are o situaţie a finanţelor publice care să „treacă ...

Neperformantele cresc în Ucraina

Perspectiva pentru creditorii ţării, afectată grav de criză, rămâne negativă. Fondul Monetar Internaţional, care a încheiat un acord de finanţare cu Ucraina, a amânat o tranşă în valoare de 3,4 miliarde de dolari, din împrumutul de 16,4 miliarde de dolari, în condiţiile în care circa 20 de bănci se bazează pe ajutorul statului pentru a ...

Moody’s a coborât ratingul Islandei cu două trepte, la ultimul nivel din categoria investment grade

Moody’s a coborât ratingurile Islandei pentru obligaţiunile emise în valută şi monedă locală de la ‘Baa1’ la ‘Baa3’, arată un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Plafonul obligaţiunilor emise în valută a fost coborât la ‘Baa2’, iar plafonul depozitelor în valută a fost coborât la ‘Baa3’. Perspectiva ratingurilor a fost schimbată de la negativă la ...

Moody’s îmbunătăţeşte perspectiva de rating a Chinei

Modificarea perspectivei priveşte şi ratingul ‘A1’ al obligaţiunilor emise în valută şi monedă locală, a mai anunţat Moody’s. Agenţia de rating a mai majorat perspectiva de rating a Hong Kong-ului de la stabilă la pozitivă. „Poziţia investiţională foarte puternică a ţării pe plan internaţional a protejat-o de criza financiară mondială şi a redus la un ...

S&P, Fitch, Moody’s: Deocamdată nu se schimbă nimic

 "Nu se schimbă nimic, nici în ceea ce priveşte ratingul, nici în ceea ce priveşte perspectiva acestuia. Am luat în calcul deja posibilitatea apariţiei unor evenimente politice de acest gen, în apropierea alegerilor”, a declarat pentru Business Standard Marko Mrsnik, primary credit analyst în cadrul Standard and Poor’s din Londra. Chiar dacă actuala criză politică ...

Moody’s, Standard&Poor’s, Fitch: Nu vă ajung banii, mai căutaţi

“România s-a angajat în contextul acordului cu FMI, sprijinit şi de UE, să realizeze o consolidare bugetară semnificativă atât în ceea ce priveşte cheltuielile, cât şi veniturile, cu scopul de a reduce deficitul bugetar sub 3% din PIB în 2011. Aceasta este, în opinia noastră, o provocare, ţinând cont de severitatea recesiunii şi de ajustările ...

Moody’s degradează din nou Lituania

“Deteriorarea perspectivelor de creştere ale Lituaniei şi a principalilor săi parteneri comerciali europeni sugerează că nu va exista nicio schimbare a ratingului pe termen mediu”, arată Moody’s. Lituania trece prin cea mai severă recesiune din Uniunea Europeană.

Criza ne dă cu un cincinal şi cu 100 de miliarde de euro înapoi

Cifrele privitoare la Produsul Intern Brut (PIB) al unei ţări, indicator economic ce arată mărimea unei economii – dar nu şi sănătatea ei -, întotdeauna au atras. În 2006, presa semnala faptul că „România a bătut în premieră Ungaria la PIB (…) cu scorul de 97 la 89 de miliarde de euro“. Comparaţii făcute acum, ...

S&P şi Moody’s: Nu vă mai săturaţi de atâta deficit!

“Deficitul bugetar de 7,3% din PIB este, în mod cert, mai realist decât ţinta anterioară, însă rezultatul va depinde de implementarea măsurilor structurale ale Guvernului”, comentează analistul responsabil cu România al Standard&Poor’s, Marko Mrsnik, pentru cititorii Business Standard. El crede că este posibilă ratarea acestei ţinte, deşi scăderea economică estimată de Standard&Poor’s pentru anul acesta ...