Articole cu tag-ul: Oltchim, PCC, proces

Money.ro

Oltchim post-provatizare

„Dacă există o certitudine, aceasta este că PCC a pierdut, iar cineva care a piedut va declanşa nişte procese, va contesta ce s-a întâmplat. Aşa cum s-a întâmplat la Cupru Min şi aici se va întâmpla dacă o instanţă va dispune suspendarea oricărei proceduri de privatizare. Deci procese vor fi.”

Cine este moştenitorul generaţiei Castro în Cuba

Fost ministru al Educaţiei superioare, Bermudez a fost promovat, în 2012, ca unul dintre cei opt vicepreşedinţi ai Consiliului de Miniştri şi a devenit mult mai vizibil în peisajul politic din Cuba, în ultimele luni.   El va fi totodată prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, a anunţat Raul Castro în discursul susţinut în încheierea şedinţei ...

Mihai Barsan

Noua conducere supremă a Partidului Comunist Chinez a fost redusă la şapte membri

Această nouă echipă îi include, în ordine, pe Xi Jinping, Li Keqiang, Zhang Dejiang, Yu Zhengsheng, Liu Yunshan, Wang Qishan şi Zhang Gaoli, a precizat agenţia oficială chineză.   XI JINPING, în vârstă de 59 de ani. Vicepreşedintele a fost consacrat secretar general al Partidului Comunist Chinez (PCC), funcţia numărul unu a regimului care i-a ...

Mihai Barsan

BIOGRAFIE: Xi Jinping, noul lider care va conduce China în următorii zece ani

Personalitatea lui Xi Jinping rămâne o enigmă, atât de mult se confundă cu cariera unui membru al aparatului care a aşteptat, în umbra predecesorului său Hu Jintao, ca funcţia să se elibereze.   Fiul unui „erou al revoluţiei”, el este în acest sens unul dintre „prinţii roşii”, al unei veritabile „aristrocraţii” care guvernează o Chină ...

Degeratu Claudiu

Privatizarea Oltchim: PATRU OFERTE DEPUSE (update)

Dan Diaconescu îl acuză pe Remus Vulpescu că a încercat să-l elimine din competiţia pentru depunerea ofertelor.   Diaconescu a depus iniţial o ofertă la ora 11.57 şi apoi a revenit cu un nou angajament financiar la ora 12.04.   Remus Vulpescu susţine că şi a doua ofertă depusă de preşedintele PP-DD va fi luată ...

Mucenic Ioana

Patru companii interesate de privatizarea Oltchim

Firma Aisa Invest face parte din Grupul „Serviciile Comerciale Romane”, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza. SCR deţine un combinat similar cu Oltchim-ul, Chimcomplex Borzeşti, iar prin achiziţia Oltchim urmăreşte concentrarea producţiei de produse chimice din România. Potrivit prezentării online, firma AISA Invest oferă consultanţă şi servicii în management, realizare de proiecte pentru atragere ...

Marian Manolache

MECMA a semnat contractul de servicii de consultanţă cu PwC Consultants pentru privatizarea Oltchim

Contractul a fost semnat prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.   Procesul de selectare a consultantului a fost iniţiat în 28 octombrie. Caietul de sarcini a fost achiziţionat de cinci potenţiali ofertanţi, iar până la termenul limită de depunere a ofertelor, respectiv 28 noiembrie, au fost depuse trei oferte respectiv PwC Management Consultants, ...

Cristian Bizau

AGA la Oltchim. Roibu ar putea să înceapă negocieri cu nemţii de la PCC

Cedarea către Linde a 21.101 mp de către Linde ar putea fi realizată prin instituirea unui „drept de superficie… în vederea operării, întreținerii și/sau modernizării unităților de separare a aerului, proprietatea S.C. Linde Gaz Romania, cu scopul executării Contractelor de Furnizare încheiate între S.C. Oltchim S.A. și S.C. Linde Gaz România SRL“, potrivit convocatorului actualizat ...

Cristian Bizau

Oltchim sparge barierele bursei. BCR şi TLV ar putea primi acţiuni contra creanţelor

Cele două bănci sunt cei mai mari creditori ai companiei, ale cărei datorii se ridică la peste 2,3 miliarde de lei. Oficiali ai băncilor s-ar fi întâlnit recent cu reprezentanţii statului pentru a discuta  varianta schimbului, care a mai fost pusă în discuţie. Cotaţia acţiunile Oltchim (simbol bursier OLT) a crescut de  mai mult de ...