Articole cu tag-ul: Franța, Legea pensiilor, pensii franta, reforma-pensii, Sarkozy, vârsta de pensionare

Sarkozy a promulgat legea de reformă a pensiilor

Reforma, considerată de şeful statului drept cea mai importantă a mandatului său de cinci ani, a provocat timp de două luni mobilizări intense în stradă contra ei. Promulgarea ei dă startul numărătorii inverse a remanierii echipei guvernamentale, după ce Nicolas Sarkozy a repetat luni că aşteaptă acest moment pentru a pune capăt acestui foileton început ...

O nouă zi de proteste în Franţa

200 de anarhişti înarmaţi cu bâte şi fumigene au dezlănţuit haosul pe străzile Parisului. Zeci de vitrine au fost făcute ţăndări, pubele de gunoi au fost incendiate, iar cei care au încercat să-i oprească pe protestatari au fost bătuţi crunt. 30 de persoane au fost arestate. Incidentele de ieri au avut loc după ce peste ...

Pensiile, motiv de conflict şi în Franţa

Reforma sistemului de pensii i-a scos pe francezi în stradă, a oprit trenuri şi a lăsat benzinăriile fără carburanţi. Până şi liceeni au fost convinşi să se alieze şi să se opună făţiş la creşterea vârstei de pensionare şi la celelalte măsuri incluse în noua lege a pensiilor aflată în dezbaterea Parlamentului. Salariaţii celor 12 ...

Austeritate în Franţa: Îngheţarea cheltuielilor publice şi majorarea vârstei de pensionare

 Decizia Parisului de a strânge cureaua a calmat şi tensiunile cu Germania, care a militat puternic în ultimele luni pentru consolidare fiscală şi tăieri de cheltuieli bugetare, chiar şi în detrimentul creşterii economice. Austeritatea a fost multe luni subiect „tabu” în poziţiile publice ale guvernului francez. Situaţia s-a schimbat, însă, când autorităţile de la Paris ...