Articole cu tag-ul: Petrotel LukOil, rafinaria lukoil

Lukoil Ploieşti reporneşte instalaţiile

Începând de azi vor intra în procedură de repornire a instalaţiilor. Au trimis notificarea în această dimineaţă’, a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache. Potrivit sursei citate, în document se menţionează că, pe perioada regimului tranzitoriu de pornire, rafinăria va monitoriza prin laboratorul său emisiile la limita amplasamentului. Potrivit unui comunicat ...

Ţara primei rafinării din lume, România riscă să ajungă importator net de benzină

În România mai funcţionează doar patru rafinării, din cele zece pe care le avea la începutul deceniului trecut, scrie e-nergia.ro. Acum zece ani, în România funcţionau 10 rafinării, cinci mari şi cinci mici. De-a lungul timpului, majoritarea s-au închis, astfel că în momentul de faţă mai funcţionează doar trei rafinării mari şi una mică: Petromidia ...

Rafinăria Petrotel-LukOil va goli cele trei bataluri până în 2012, prin investiţii de 27 mil euro

„În prezent, Rafinăria Petrotel-LukOil deţine trei bataluri în care, în conformitate cu prevederile HG 349/2005, s-a sistat depozitarea reziduurilor petroliere de la data de 31 decembrie 2006. În aceste bataluri numite “istorice” s-au depozitat reziduuri petroliere rezultate din funcţionarea anterioară a rafinăriei (de circa 35 de ani). Pentru golirea acestor bataluri, societatea a încheiat contracte ...