Articole cu tag-ul: home3, Pfizer, proces

A fost stabilit calendarul procesului dintre Pfizer şi România, pe tema vaccinurilor anti-COVID

”În contextul în care România a fost notificată să se prezinte în data de 20.02.2024, la ora 09:00, în faţa primei camere a Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles, în cauza înregistrată cu nr.F5331-23, promovată de către reclamanţii PFIZER Inc., BIONTECH Manufacturing GmbH, Pfizer România SRL, împotriva României, având ca obiect Contractul de achiziţie vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană, precizăm că în cursul acestei zile a fost stabilit un calendar procedural, care va cuprinde mai multe etape pentru depunerea de documente, fiind urmate ulterior de etapa audierilor”, a transmis, marţi seară, Ministerul Finanţelor.

Sursa citată a precizat că, potrivit acestui calendar, a fost stabilit un termen de aproximativ 4 luni până la prima depunere de înscrisuri, care vă avea loc la 20 iunie 2024.

Ministerul Finanţelor precizează Nu este stabilit un termen clar pentru audieri.

Potrivit Ministerului Finanţelor, calendarul procedural agreat este următorul:
a. RO - 20 lunie 2024
b. Pfizer - 20 August 2024
C. RO - 20 Noiembrie 2024
d. Pfizer - 20 lanuarie 2025
e. RO - 20 Martie 2025

”De asemenea, România a informat instanţa că au fost reglate chestiunile vizând reprezentarea în litigiu, indicandu-se preluarea cazului de către Ministerul Finanţelor. Reamintim că reprezentarea juridică în faţa Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles poate fi asigurată doar de către un cabinet/societate de avocatură, pe această speţă câştigătoarea pentru reprezentare fiind asocierea SCA Stănescu Vasile şi Asociaţii, Strelia CVBA”, a mai precizat Ministerul Finanţelor.

Instituţia prezintă cronologia cazului:

La 08.01.2024 a fost transmisă şi înregistrată în evidenţele Ministerului Sănătăţii citaţia emisă de Tribunalul de Primă Instanţă francofon din Bruxelles la data de 22.12.2023, în cauza înregistrată cu nr.F5331-23, promovată de către reclamanţii PFIZER Inc., BIONTECH Manufacturing GmbH, Pfizer România SRL, împotriva României, reprezentată de Ministerul Sănătăţii, având ca obiect Contractul de achiziţie vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană.

Prin această citaţie, Ministerul Sănătăţii a fost notificat să se prezinte în data de 20.02.2024, la ora 09.00, în faţa primei camere a Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles, solicitându-se:

obligarea României la executarea contractului de achiziţie prin plata preţului pentru cele 28.940.613 doze rămase pe care le-a achiziţionat în valoare de 564.341.953,5 euro, respectiv plata către Pfizer România a sumei de 2.780.851.410,07 RON, sub rezerva majorării pe parcursul procedurii, plus dobânda la rata de refinanţare a BCE plus 5 puncte; obligarea României la plata tuturor costurilor şi cheltuielilor de judecată aferente procedurii, inclusiv a costurilor aferente procedurii de citare şi a daunelor procedurale stabilite la 22.500 EURO (sumă de bază pentru creanţele evaluabile în bani).

”Litigiul menţionat a fost iniţiat în contextul în care Comisia Europeană, în numele şi pentru Statele Membre a încheiat cu contractanţii Pfizer Inc. şi BioNTech Manufacturing GmbH (reclamanţi) acordul de cumpărare în avans pentru opţiunile de dezvoltare, producţie, cumpărare cu prioritate şi furnizarea unui vaccin de succes împotriva Covid-19, înregistrat cu nr. SANTE/2020/C3/043-S12.838335 şi Acordurile de cumpărare SANTE/2021/C3/005 şi respectiv SANTE/2021/03/2020. Ulterior, prin Memorandumul aprobat la 01.02.2024, Guvernul României a împuternicit Ministerul Finanţelor pentru contractarea de servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în vederea asigurării reprezentării României în cauza înregistrată cu nr.F5331-23”, a mai precizat Ministerul Finanţelor.

Potrivit comunicatului citat, Ministerul Finanţelor a realizat o analiză a avocaţilor specializaţi care asigură reprezentarea ministerului în faţa Tribunalelor arbitrale în litigiile derulate după regulile de procedură arbitrală ICSID, dar şi de Regulile de arbitraj ale Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional.

”S-a apreciat că societăţile de avocatură selectate cu respectarea principiilor concurenţei şi transparenţei la nivelul anului 2019 pentru această activitate (şi care au mandat de reprezentare), îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru a participa la o procedură de selecţie în urma căreia să fie desemnată o echipă de avocaţi pentru cauza nr.F5331-23 (criteriul de selecţie a fost cea mai avantajoasă din punct de vedere economic). Pentru reprezentare Ministerul Finanţelor s-a adresat totodată şi societăţilor de avocatură care asigură reprezentarea în faţa aceleiaşi instanţe (Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles) a Republicii Polonia şi a Ungariei”, mai arată ministerul.

Instituţia precizează că ambele state sunt chemate în judecată de Pfizer Inc. şi BioNTech Manufacturing GmbH, solicitându-se obligarea acestora la plata sumelor reprezentând doze de vaccin contractate şi neachitate.

”A fost luată acestă decizie pentru că, din punct de vedere tehnic, şi aceste societăţi îndeplinesc criteriile necesare reprezentării juridice a României în faţa Tribunalului. Astfel, au fost transmise un număr de opt invitaţii de participare la precedura de selecţie, fiind primite un număr de şase oferte de reprezentare. Dintre acestea, Comisia de evaluare a ministerului a desemnat câştigătoare asocierea SCA Stănescu Vasile şi Asociaţii, Strelia CVBA”, mai arată ministerul.

 

 

Mihai Voican

Moderna dă în judecată Pfizer. Compania susține că a dezvoltat încă de acum 10 ani tehnologia ARN mesager, iar Pfizer ar fi copiat-o

​Compania Moderna a anunțat vineri că dă în judecată gigantul farma Pfizer și BioNTech pe motiv că ar fi copiat „tehnologia revoluționară” ARN mesager, aflată în spatele vaccinurilor împotriva COVID-19, relatează Reuters. Reprezentanții Moderna spun că vor cere despăgubiri în instanță, fără a preciza însă despre ce sumă este vorba. „Inițiem acest proces pentru a ...

Mihai Voican

Cu vaccinarea la cote de avarie, Ministerul Sănătății anunță doza a patra de vaccin

Din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de-a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech, anunță, miercuri, Ministerul Sănătății. Potrivit MS, administrarea dozei a 4-a de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările EMA și ECDC. Astfel, începând ...

Mihai Voican

Pfizer dă lovitura la nivel mondial! Este vestea momentului!

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din America a autorizat folosirea medicamentului împotriva COVID-19, dezvoltat de Pfizer, relatează CNBC. Medicamentul realizat de Pfizer, Paxlovid, este primul medicament antiviral oral autorizat de FDA. CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a declarat pentru CNBC la începutul acestei luni că au livrat deja produsele în SUA, dar că pastilele vor ...

Mihai Voican

Pfizer, în încurcătură: Tânăr mort după vaccin

Autorităţile din Noua Zeelandă au anunţat luni că au asociat moartea unui tânăr de 26 de ani cu vaccinarea împotriva COVID-19 cu serul produs de Pfizer, informează Reuters, preluată de Agerpres. Bărbatul a făcut miocardită – o inflamaţie rară a muşchiului cardiac – după ce a fost injectat cu prima doză. Decesul anunţat luni este ...

Mihai Voican

Apariția pastilei anti-covid ar putea îngreuna procesul de vaccinare. Experții trag semnalul

Pastilele antivirale orale de la Merck și Pfizer oferă o gură de oxigen în lupta cu pandemia. Datele arată că reduc semnificativ spitalizările și decesele, dacă sunt luate din timp, dar medicii avertizează persoanele care încă ezită să se vaccineze să nu confunde beneficiul antiviralelor cu cel al vaccinurilor. Obligativitatea vaccinării angajaților, anunțată de președintele ...